Curs valutar
  • EUR
    19.9997
    -0.134%
  • USD
    17.3383
    -0.1298%
  • RUB
    0.2089
    -1.0531%
  • RON
    3.8168
    -0.11%
  • UAH
    0.3877
    0.2063%

Toate știrile

13 august 2026

DOC Statul, obligat să transfere peste 2 milioane de lei companiei „МИР”

14 Iun. 2024, 13:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Iun. 2024, 13:14 // Actualitate //  Realitatea.md

Ministerul Finanțelor este obligat să achite suma de 2 milioane 613 mii lei în contul Teleradiocompaniei „МИР”. Decizia a fost luată de judecătoarea Liudmila Holevițcaia care a admis acțiunea în contencios administrativ. Prin decizia aprobată în data de 13 iunie, Ministerul Finanțelor a fost obligat să achite din bugetul de stat cotele de membru și datoriile, și asta deoarece „МИР” se regăsește în lista organizațiilor internaționale și regionale, aprobată de Guvern pentru anul 2022, scrie anticoruptie.md.

Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile de la pronunţarea dispozitivului hotărârii.

Sursa citată mai scrie că pe 11 mai 2023, Parlamentul Republicii Moldova a votat un proiect de lege care vizează denunțarea acordurilor privind activitatea Teleradiocompaniei „МИР”. Prin decizia luată, autoritățile urmăresc protejarea spațiului audiovizual național și asigurarea securității informaționale, reieșind din situația actuală regională și pericolul la adresa securității naționale, cauzat de războiul Federației Ruse în Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Teleradiocompania „МИР”, o structură media a Comunității Statelor Independente (CSI), este fondatoarea posturilor TV „МИР TV” și „МИР 24”, retransmiterea cărora a fost suspendată pe perioada stării de urgență, conform dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale.

În perioada anilor 2000 – 2022, din bugetul de stat către reprezentanța companiei „ МИР” în Moldova au fost achitate 40,3 milioane lei.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 18:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
13 Aug. 2026, 18:18 // Slider //  Realitatea.md

Un avion Boeing 747-8, operat de Qatar Amiri Flight, a efectuat un zbor de la Doha la Mallorca, ca familia regală să vadă eclipsa de soare de pe 12 august. Aeronava de 400 milioane de dolari a ajuns în spania pe 10 august.

Palma de Mallorca este una dintre locațiile în care eclipsa a fost vizibilă integral, oferind celor de pe insulă șansa de a asista la acest spectacol rar, deși Soarele urma să fie extrem de jos la orizont. În Qatar fenomenul nu a fost vizibil.

Aeronava regală a emirului din Qatar nu este doar un Boeing 747 comercial. Este vorba despre un Boeing Business Jet, construit din fabrică cu dotări speciale și operat de Qatar Amiri Flight, flota VIP de stat. Aeronava este utilizată din 2012, dar amenajările luxoase au durat până în 2016.

Aterizarea avionului în Spania a impus anterior cerințe operaționale suplimentare pe Aeroportul din Palma de Mallorca, potrivit hotnews.ro. Controlorii de trafic aerian s-au plâns că avionul poate utiliza doar una dintre pistele aeroportului și că aceasta trebuie inspectată după decolare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În interior, aeronava seamănă mai mult cu un palat zburător decât cu un avion de linie. Ea poate transporta 89 de pasageri și 14 membri ai echipajului, fiind echipată cu 11 băi, cinci bucătării și un birou privat. Valoarea sa estimată este de aproximativ 400 de milioane de dolari, ceea ce o plasează cu siguranță printre cele mai scumpe aeronave private din lume.

Deși nu există confirmări că emirul se afla la bord, familia regală din Qatar are o legătură de lungă durată cu insula Mallorca, ceea ce înseamnă că măsurile necesare de securitate, precum și infrastructura aeroportuară, serviciile de ospitalitate și cele maritime erau deja bine cunoscute. Apropiații șefului de stat petrec în mod regulat acolo vacanțe de vară, iar iahtul lor „Al Lusail” a fost zărit în repetate rânduri în apele din jurul insulei Mallorca.