Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Anchete de serviciu în opt gimnazii din țară, unde au fost scurgeri ale testelor de examene. Vor fi aplicate amenzi

17 Iun. 2024, 18:02
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Iun. 2024, 18:02 // Actualitate //  Realitatea.md

În opt gimnazii din țară, din raioanele Florești, Glodeni, Edineț, Criuleni și Căușeni, au fost pornite anchete de serviciu, după ce în mediul online, în timpul desfășurării examenelor de absolvire din sesiunea iunie 2024, au fost publicate poze cu testele de examen și rezolvarea acestora. Toate materialele au fost transmise către Inspectoratul General al Poliției. Despre asta anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

În context, Comisia Națională de Examene a constatat că persoanele implicate care au încălcat grav legea vor fi sancționate. Potrivit legii, în asemenea situații, persoanele fizice riscă o amendă de la 1.500 și până la 4.500 de lei, persoanele juridice – de la 7.500 și până la 12.000 de lei, iar persoanele cu funcție de răspundere – de la 7.500 și până la 12.000 de lei, cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an.

„Urmare a examinării materialelor prezentate, CNE a decis:

I. A solicita Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului Căușeni, Criuleni, Edineț, Glodeni, Florești realizarea, în mod prioritar, a anchetei de serviciu, în cadrul căreia să fie examinate toate circumstanțele încălcărilor constatate.

II. A constata încălcarea gravă comisă de către persoanele implicate în desfășurarea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului în instituțiile de învățământ, după cum urmează:

– Căușeni, Cîrnățenii Noi, Gimnaziul Cîrnățenii Noi;

– Criuleni, Jevreni, Instituția Publică Gimnaziul „Mihai Eminescu”;

– Edineț, Cupcini, Instituția Publică Gimnaziul „Mihail Sadoveanu”;

– Glodeni, Hîjdieni, Instituția Publică Gimnaziul Hîjdieni;

– Florești, Trifănești, Gimnaziul „Mircea Snegur”, filială a Liceului Teoretic „Ion Creangă”;

– Florești, Prajila, Instituția Publică Gimnaziul Prajila;

– Florești, Ștefănești, Instituția Publică Gimnaziul Ștefănești;

– Florești, Putinești, Instituția Publică Gimnaziul Putinești.

III. A solicita Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului Căușeni, Criuleni, Edineț, Glodeni, Florești ca rezultatele anchetei de serviciu și o copie a deciziilor să fie prezentate, în termen restrâns, în formă scrisă, Ministerului Educației și Cercetării și Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare”, se menționează în comunicatul MEC.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La aceeași ședință, la disciplina matematică, Comisia Republicană de Reevaluare a constatat diferențe mari dintre punctajele acordate de la -5 până la -12 puncte în unele teste din anumite instituții de învățământ.

„Comisia Națională de Examene a solicitat reevaluarea integrală a testelor din 13 instituții de învățământ din raioanele Cahul, Dubăsari, Rezina pentru care s-au constatat diferențe exagerate. Și în acest caz Comisia Națională de Examene va solicita realizarea unei anchete de serviciu în cadrul căreia să fie examinate toate circumstanțele încălcărilor constatate”, mai informează reprezentanții de la minister.

Reamintim, că potrivit Regulamentului cu privire la examenele naționale de absolvire a gimnaziului, persoanele implicate în organizarea și desfășurarea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului care nu respectă prevederile Regulamentului prin acțiuni precum: furnizarea soluţiilor subiectelor, înlocuiri sau falsificări de teste, modificări de note, admiterea copierii sau a altor modalităţi de fraudare a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului sau manifestă neglijenţă în exercitarea atribuţiilor prin tolerarea acţiunilor sau intenţiilor de încălcare a prevederilor Regulamentului sunt sancţionate, conform Codului Muncii.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 08:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
04 Nov. 2026, 08:10 // Slider //  Valentina Buza

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineaţa în zona seismică Vrancea-Buzău, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 90,3 kilometri şi s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 55 km est de Sfântu-Gheorghe, 56 km sud de Focşani, 66 km est de Braşov, 68 km sud de Buzău şi 90 km nord de Ploieşti.

În ziua de 04 Noiembrie 2026 la ora 06:09:24 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 90.3km.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De la începutul lunii noiembrie, în România s-au produs şase cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 3,6 pe Richter. Cel mai puternic seism din acest an, cu magnitudinea 4,8, a avut loc în data de 19 octombrie, în judeţul Buzău. Seismul a fost resimțit puternic și în Republica Moldova.