Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Zelenski: Statele Unite nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO

01 Iul. 2024, 15:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
01 Iul. 2024, 15:59 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele ucrainean a afirmat că Statele Unite nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat pentru The Philadelphia Inquirer, transmite kyivindependent.com.

„Ei (SUA) vorbesc deschis despre asta. Președintele Biden vorbește despre asta. Și Trump spune că dacă nu ar fi fost NATO, războiul nu ar fi început. Auzim ambele opinii ale celor două partide. Și acest lucru sugerează că nimeni nu vede Ucraina în NATO astăzi. Din păcate”, a spus Zelenski.

Ucraina și-a exprimat speranța că summitul NATO de la Washington va aduce un semnal mai clar cu privire la viitoarea aderare a țării la alianță. Oficialii americani au precizat că este puțin probabil ca țara să primească o invitație.

Coordonatorul pentru comunicații strategice al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, a declarat anterior că Ucraina trebuie să câștige războiul cu Rusia înainte de a deveni membru NATO.

„Este așa-numita politică „un pas înainte, doi pași înapoi”. Nu cred că aceasta este politica liderilor mondiali. Dacă America se teme să-l irite pe (Vladimir) Putin, și de aceea nu suntem invitați, atunci cerem Statelor Unite să ne ofere cât mai multe lucruri care ne pot proteja (de agresiunea rusă)”, a menționat președintele Ucrainei.

Zelenski a subliniat că Ucraina are nevoie disperată de sisteme Patriot și de avioane de luptă F-16 pentru a se apăra de Rusia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reamintim că, Kievul și Washingtonul au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani la summitul Grupului celor Șapte (G7) din Italia, despre care se spune că este o „punte către o eventuală aderare a Ucrainei la NATO”.

Spre deosebire de NATO, acordul de securitate dintre SUA și Ucraina nu prevede un răspuns militar american în cazul în care Ucraina este atacată, dar conturează o apărare pe termen lung și alte tipuri de asistență pentru Kiev.

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 13:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 13:32 // Slider //  Realitatea.md

Subiectul disensiunilor privind renovarea caldarâmului de pe str. 31 August 1989 din Capitală este hiperbolizat, consideră secretarul de stat de la Ministerul Culturii, Corneliu Cirimpei. Potrivit oficialului, legislația stipulează că drumurile pot fi reparate doar de proprietarii lor.

Cirimpei a relatat în discuții cu Realitatea că, totuși, zona reprezintă însemnătate pentru suflul cultural al municipiului Chișinău, iar schița de proiect prezentată de Primăria Capitalei a fost aprobată, atunci când a corespuns normelor solicitate de Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI).

„Când vorbim de drumuri locale, stăpânii drumurilor locale sunt autoritățile locale și doar ei pot interveni pe acest drum. Dacă vorbim despre acest segment a străzii 31 August, acest segment este unul foarte important din punct de vedere cultural. Noi avem două blocuri ale Bibliotecii Naționale, noi avem un Palat în numele lui Sulac, avem două muzee, Muzeul Național de Arte, Muzeul Național de Istorie și avem Teatrul Licurici. Acest segment este îmbibat de cultură, de istorie, sunt monumente istorice și trebuie o altă abordare decât alte segmente ale străzii 31 August.

În momentul în care primăria a venit cu schița de proiect și această schiță de proiect a corespuns inclusiv și normelor CNMI, a fost aprobată”, a explicat secretarul de stat.

Potrivit lui Corneliu Cirimpei, o situație similară a vizat și Grădina Publică Ștefan cel Mare, unde schița de proiect a fost aprobată din a treia încercare. Funcționarul de la Ministerul Culturii nu știe, însă, când ar putea demara lucrările, afirmând că totul depinde de municipalitate și de banii existenți în bugetul Capitalei.