Președintele judecătoriei Buiucani a cerut intervenția oamenilor, după ce simpatizanții lui Șor au început să desfășoare o manifestație în fața instanței. Cererea a parvenit, deoarece manifestanții se aflau mai aproape de 25 de metri de clădire, contrar legii, informează Poliția Națională.
„În acest context, Poliția a adus la cunoștința celor prezenți în adiacent demersul instanței, solicitând conformarea acestora, timp în care unul dintre participanți a manifestat lipsă de respect prin nesubordonare și agresivitate în raport cu angajații instituțiilor de forță, lovind în bunurile instituțiilor statului, fapt pentru care a fost condus la sediul poliției pentru a fi documentat atât contravențional, cât și penal”, precizează Inspectoratul General al Poliției.
Urmare a intervenției, liderul „Șansă”, Alexei Lungu, a fost urcat în mașina Poliției și transportat la Inspectoratul sectorului Buiucani. Deoarece politicianu s-a opus, acesta a fost escortat de mai mulți ofițeri.
La Judecătoria Buiucani au loc audieri în dosarul Evgheniei Guțul, învinuită de faptul că a participat la finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”.

