Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Reacția lui Stoltenberg la vizita lui Orban la Moscova: „Nu reprezintă NATO la Moscova, ci propria sa ţară”

05 Iul. 2024, 16:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
05 Iul. 2024, 16:58 // În Lume //  Elena Putregai

În cursul zilei de vineri, 5 iulie curent, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că prim-ministrul ungar, Viktor Orban, nu se află la Moscova în calitate de reprezentant al NATO, ci al propriei țări. Este reacția oficialului la vizită acestuia avută, după cea cu președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, la Kiev.

Orban i-a cerut lui Zelenski o încetare a focului favorabilă Federației Ruse

„Orban nu reprezintă NATO la Moscova, ci propria sa ţară”, a menționat Jens Stoltenberg în cadrul unei conferințe de presă.

În plus, secretarul general al NATO a ținut să precizeze și faptul că Viktor Orban a anunțat Alianța cu ceva timp înainte despre vizita în Rusia și că este convins că vor fi purtate discuții în legătură cu aceasta și în cadrul summitului care va avea loc săptămâna viitoare la Washington.

Stoltenberg a amintit că Ungaria a sprijinit în trecut o serie de declarații privind condamnarea invaziei Rusiei în Ucraina.

„Este important ca toţi aliaţii, inclusiv Ungaria, să fie de acord că Rusia este agresoarea şi este responsabilă pentru război”, a afirmat Stoltenberg.

Amintim că Ungaria a preluat preşedinţia rotativă a Uniunii Europene la începutul lunii iulie, un rol mai mult onorific decât executiv, forul fiind însărcinat cu stabilirea agendei şi negocierea acordurilor în domeniul legislativ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Josep Borrell, despre vizita lui Orban la Moscova: Premierul Ungariei nu reprezintă UE sub nicio formă

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 19:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 19:30 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cetățenii vor putea verifica dacă datele lor personale au fost accesate neautorizat în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din octombrie. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) pregătește o funcționalitate care va permite verificarea informațiilor direct în aplicația EVO sau în cabinetul personal de pe portalul evo.gov.md.

Noua opțiune ar urma să fie disponibilă până la 27 noiembrie. Pentru a verifica datele, utilizatorii vor trebui să se autentifice cu semnătura electronică. Astfel, fiecare persoană va putea afla dacă informațiile sale au fost accesate fără autorizare și, după caz, ce date au fost vizate.

Cetățenii care nu folosesc EVO vor putea solicita aceste informații direct de la AGE, printr-o petiție. Cererea poate fi transmisă online, pe platforma edemocratie.gov.md sau la adresa de e-mail petitii@egov.md, cu semnătură electronică. De asemenea, petiția poate fi expediată prin poștă sau depusă personal la sediul instituției, cu semnătură olografă.

AGE precizează că verificările privind datele extrase neautorizat continuă, în colaborare cu Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică. Răspunsurile oferite cetățenilor vor include informațiile confirmate la momentul comunicării și vor putea fi completate pe măsură ce verificările avansează.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!