Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

13 septembrie 2026

Avocații Evgheniei Guțul au fost amendați de instanță pentru că au părăsit sala înainte ca ședința să ia sfârșit

23 Iul. 2024, 16:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
23 Iul. 2024, 16:41 // Societate //  Elena Putregai

Schimb de replici în ședința de judecată în care bașcanul Evghenia Guțul este învinuită de acceptarea cu bună știință a finanțării fostului partid Șor de către un grup criminal organizat. Jurnal.md transmite că doi dintre avocații acesteia au fost amendați vinerea trecută, 19 iulie, de instanță, pentru că au părăsit sala înainte ca ședința să ia sfârșit. Judecătoarea Ana Cucerescu le-a aplicat amenzi a câte 2.500 de lei. De partea cealaltă, apărătorii spun că au trebuit să plece la alte ședințe.

Avocații Evgheniei Guțul afirmă că au anunțat anterior instanța că vor fi în imposibilitate de a participa la ședința de judecată mai mult de o oră, deoarece vor fi antrenați în alte ședințe.

Astfel, ședința de judecată a fost întreruptă, iar martorul acuzării urmează a fi audiat ulterior. În dosarul respectiv, Evghenia Guțul este învinuită că în perioada 2019 – 2022, atunci când activa pe post de secretară în cadrul Departamentului monitorizare, planificare și control al Partidului Șor, a fost implicată activ în activități de introducere sistematică în Republica Moldova a mijloacelor financiare necontabilizate, provenite de la un grup criminal organizat. Banii veneau preponderent din Federația Rusă, prin intermediul curselor aeriene și terestre, spun procurorii. Sumele erau apoi integrate în activitatea partidului. Guțul a refuzat să comenteze faptele care i se incriminează.

EVGHENIA GUȚUL, bașcan: „Dumneavoastră ați fost la această ședință de judecată. Ați auzit că deja al doilea martor a fost audiat și procurorii nu au pus nicio întrebare relevantă. Nu a fost prezentată nicio probă că am participat la finanțarea ilegală a Partidului Șor. Această cauză penală nu poate avea continuitate și sper că acest spectacol va înceta. Eu nu sunt vinovată. Este un dosar fabricat!”

GHENADI EPURE, procuror: „Eu nu comentez acuzațiile!”

În același dosar, figurează secretara Oficiului central al fostului Partid Șor. Procurorii spun că aceasta a acceptat bani în sumă totală de 9 milioane 746 de mii de lei, mijloace financiare destinate pentru achitarea protestelor organizate de formațiunea politică și achitarea salariilor, în plicuri, membrilor oficiilor teritoriale. Învinuiții nu au recunoscut faptele imputate. Pentru infracțiunea săvârșită, Evghenia Guțul și secretara organizației teritoriale din Chișinău a fostului Partid Șor riscă amendă de peste 92 de mii de lei sau închisoare de până la șapte ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activități pe un termen de la doi la cinci ani.

Marți, 23 iulie curent, fusese programată o nouă ședință de judecată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 12:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 12:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua, săptămâna viitoare, vizite de lucru în Slovenia și Ungaria. Agenda include întrevederi cu oficiali de rang înalt din cele două țări, axate pe consolidarea relațiilor bilaterale și a cooperării interparlamentare, precum și pe susținerea avansării Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

La Ljubljana, președintele Parlamentului va avea întrevederi cu președinta Republicii Slovenia, Nataša Pirc Musar, și cu președintele Adunării Naționale a Sloveniei, Zoran Stevanović.

Programul vizitei de lucru în Slovenia mai include discuții cu ministrul Afacerilor Externe și Europene, Tone Kajzer, cu președintele Comisiei pentru afaceri externe, Franc Breznik, și cu președinta Comisiei pentru afaceri europene a Adunării Naționale, Andreja Katič.

De asemenea, Igor Grosu va vizita compania farmaceutică slovenă KRKA, unde va discuta despre activitatea și perspectivele de dezvoltare ale companiei, precum și despre oportunitățile de consolidare a cooperării economice în domeniul farmaceutic.

Ulterior, pe 16 septembrie, Igor Grosu va efectua o vizită de lucru în Ungaria. La Budapesta, președintele Parlamentului va avea o întrevedere cu președinta Adunării Naționale a Ungariei, Ágnes Forsthoffer, precum și discuții cu viceprim-ministra și ministra Afacerilor Externe a Ungariei, Anita Orbán.

Tot la Budapesta, Igor Grosu se va întâlni cu reprezentanții companiei aeriene Wizz Air. Discuțiile se vor concentra asupra perspectivelor de extindere a conectivității aeriene a Republicii Moldova și a oportunităților de dezvoltare a unor noi conexiuni pentru pasagerii moldoveni.