Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Google renunţă la planul de a elimina cookie-urile din browserul Chrome

04 Aug. 2024, 19:39
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Elena Putregai
04 Aug. 2024, 19:39 // Sci-tech //  Elena Putregai

Google intenţionează să păstreze cookie-uri de la terţi în browserul său Chrome, după ani în care s-a angajat să elimine treptat pachetele minuscule de cod menite să urmărească utilizatorii pe internet, transmite Reuters.

Inversarea majoră a planului companiei vine în urma îngrijorărilor agenţilor de publicitate – cea mai mare sursă de venit a companiei – care au spus că pierderea cookie-urilor în cel mai popular browser din lume le va limita capacitatea de a colecta informaţii pentru personalizarea reclamelor, făcându-i dependenţi de bazele de date ale utilizatorilor Google.

Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe din Marea Britanie a analizat, de asemenea, planul Google pentru temerile că ar împiedica concurenţa în publicitatea digitală, scrie news.ro.

”În loc să renunţăm la cookie-urile de la terţi, am introduce o nouă experienţă în Chrome, care să le permită oamenilor să facă o alegere informată care se aplică pe parcursul navigării lor pe web şi ar putea să ajusteze această alegere în orice moment”, a declarat bAnthony Chavez, vicepreşedintele iniţiativei Privacy Sandbox, susţinută de Google, într-o postare pe blog.

Din 2019, Google a lucrat la iniţiativa Privacy Sandbox menită să îmbunătăţească confidenţialitatea online, sprijinind în acelaşi timp afacerile digitale, un obiectiv cheie fiind eliminarea treptată a cookie-urilor terţă parte.

Cookie-urile sunt pachete de informaţii care permit site-urilor web şi agenţilor de publicitate să identifice utilizatorii individuali de internet şi să urmărească obiceiurile lor de navigare, dar pot fi utilizate şi pentru supraveghere nedorită.

În Uniunea Europeană, utilizarea cookie-urilor este guvernată de Regulamentul general privind protecţia datelor (GDPR), care stipulează că editorii îşi asigură consimţământul explicit al utilizatorilor pentru a-şi stoca cookie-urile.

Browserele majore oferă şi opţiunea de a şterge cookie-urile la comandă. Chavez a spus că Google lucrează cu autorităţi de reglementare precum CMA din Marea Britanie şi Biroul Comisarului pentru informaţii, precum şi cu editori şi grupuri de confidenţialitate cu privire la noua abordare, continuând în acelaşi timp să investească în programul Privacy Sandbox.

Anunţul a stârnit reacţii mixte.

”Părţile interesate din publicitate nu vor mai trebui să renunţe la cookie-urile de la terţi”, a declarat analistul eMarketer Evelyn Mitchell-Wolf într-un comunicat.

Lena Cohen, tehnolog de la Electronic Frontier Foundation, a spus că cookie-urile pot duce la prejudicii ale consumatorilor, de exemplu reclame prădătoare care vizează grupuri vulnerabile.

”Decizia Google de a continua să permită cookie-urile de la terţi, în ciuda faptului că alte browsere majore le-au blocat de ani de zile, este o consecinţă directă a modelului lor de afaceri bazat pe publicitate”, a spus Cohen într-un comunicat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 18:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
27 Oct. 2026, 18:30 // Slider //  Cătălina Boico

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă temporar marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, din cauza ninsorilor, ceții și temperaturilor scăzute. Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, scrie Antena3.ro.

Potrivit reprezentanților companiei, măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru, în județul Argeș, și Bâlea Cascadă, în județul Sibiu, respectiv tronsonul situat între kilometrii 108+000 și 130+800.

Autoritățile române atrag atenția că, la altitudini mari, vremea se poate schimba rapid, iar apariția unor fenomene meteorologice imprevizibile în această perioadă a anului poate afecta siguranța circulației.

„La altitudini mari, schimbarea condițiilor meteorologice are o dinamică sporită”, au transmis reprezentanții companiei, explicând că astfel de situații impun măsuri pentru protejarea participanților la trafic.

Când ar putea fi redeschis Transfăgărășanul

Redeschiderea temporară a sectorului închis sau închiderea definitivă a întregului tronson pentru perioada de iarnă vor fi decise în funcție de evoluția vremii. Înainte de luarea unei decizii privind reluarea circulației, vor fi verificate condițiile de viabilitate și siguranță a drumului, în conformitate cu reglementările aplicabile.

Reprezentanții Secției de Drumuri Naționale (SDN) Sibiu, din cadrul DRDP Brașov, precum și cei ai SDN Pitești, din cadrul DRDP București, vor monta indicatoarele și semnalizarea rutieră specifice sectorului închis circulației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Ninsori abundente pe Transfăgărășan. Șoferii, avertizați să nu circule fără mașini echipate pentru iarnă