Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Imagini REVOLTĂTOARE: Broaște țestoase, găsite moarte într-un parc din Edineț. Aveau carapacele străpunse

25 Iul. 2024, 16:51
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
25 Iul. 2024, 16:51 // Societate //  Cătălina Boico

Revoltător! Cadavrele a patru broaște țestoase au fost găsite mierucuri, 24 iulie, într-un parc din Edineț. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Protecția Mediului, acestea aveau carapacele crăpate și străpunse.

„La 24 iulie curent, pe rețelele de socializare a fost difuzată informația că în parcul „Vasile Alecsandri” din mun. Edineț sunt depistate cadavrele a 4 broaște țestoase cu semne vizibile de nimicire a acestora. Inspectorii de mediu IPM Edineți în comun cu colaboratorii de politie au ieșit la fața locului, unde lângă iazul din partea de sud a parcului au fost depistate cadavrele a 4 broaște țestoase (2 adulți și 2 tineri) având carapacele crăpate si străpunse. Cazul dat a fost documentat și materialele urmează a fi transmise la Procuratura raionului Edineț, pentru a fi pornita cauza penală”, transmite Inspectoratul.

Broasca țestoasă de baltă e inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova, iar prin nimicirea acestora, prejudiciul cauzat mediului constituie 45 000 lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!