Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO Afacerea de succes a unui bărbat din Cahul, care a revenit în țară: Totul a început de la dorința de a fi acasă

29 Iul. 2024, 10:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Iul. 2024, 10:01 // Actualitate //  Realitatea.md

Haralampie Bălteanu, originar din Cahul, administrează, din anul 2015, o întreprindere de fabricare a produselor de igienă, specializată în producerea şerveţelelor umede. După ce a revenit de peste hotare, antreprenorul și-a deschis, extins și dotat întreprinderea cu utilaj modern, datorită banilor europeni obţinuţi.

„Totul a început de la dorința de a fi acasă lângă copii, familie. Inițial, afacerea a fost una de familie, doar eu și soția, iar pe parcurs am implicat și copiii. Când am simțit că este posibil să menținem un muncitor, doi, am început să angajăm. La ziua de astăzi, la întreprindere avem opt muncitori”, conchide Haralampie Bălteanu.

„Revenind de peste hotare am aplicat la Programul PARE 1+1, am primit un grant nerambursabil de 200 mii lei. Cu suportul acestui program am procurat prima linie tehnologică de fabricare a șervețelelor. Ne-a servit ca un bun suport, start, pentru a iniția afacerea. Un an în urmă am aplicat din nou la ODA, pentru o sumă de 2 milioane, este un proiect enorm. Cu acest suport am procurat o linie tehnologică performantă, cu o productibilitate foarte bună”, a declarat antreprenorul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Istoria lui Haralampie Bălteanu face parte din campania lansată de Grupul de presă REALITATEA: „Moldova Alege Europa”, în care povestim despre afaceri lansate cu succes în Republica Moldova, susținute financiar de Uniunea Europeană.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!