Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Majoritatea produselor de ciocolată conțin metale grele, avertizează cercetătorii. Care este cantitatea recomandată

03 Aug. 2024, 18:28
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
03 Aug. 2024, 18:28 // Life //  Realitatea.md

Oamenii de știință de la Facultatea de Medicină a Universităţii George Washington din Statele Unite ale Americii şi cei de la ConsumerLab.com au constatat că 70 din cele 72 de produse care conţin cacao şi pe care le-au analizat se aflau sub limitele stabilite de Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) privind contaminarea cu plumb.

Totuși, atunci când au fost utilizate limitele mai stricte, stabilite de statul California, 31 din cele 72 de produse testate au depăşit limitele pentru plumb, în timp ce 13 din 37 au depăşit limitele pentru cadmiu, scrie adevarul.ro.

Cercetătorii au punctat că rezultatele studiului lor au arătat că produsele ar putea să nu prezinte un risc pentru sănătate atunci când sunt consumate ca porţii unice, însă porţiile mai mari ar putea depăşi limitele stricte stabilite în California printr-o lege cunoscută sub numele de Prop 65

În context, cantitatea zilnică recomandată pentru ciocolată este de aproximativ 30 grame până la 60 grame (pentru cei în cazul cărora produsul este nu este contraindicat).

„Dacă produsele contaminate, în ansamblu, sunt consumate în cantităţi mici şi rar de către majoritatea oamenilor, este posibil ca aceşti agenţi de contaminare să nu reprezinte o problemă de sănătate publică”, se arată în acest studiu, care se încheie cu un apel la mai multe teste ale produselor de consum.

Autorii cercetării avertizează că, dacă multe astfel de produse sunt consumate în mod regulat de către consumatorul mediu, „expunerea la aditivi poate constitui o problemă de sănătate publică”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, produsele testate în cadrul acestei cercetări de lungă durată au fost analizate pentru o potenţială contaminare cu metale grele, precum plumb, cadmiu şi arsenic, în patru loturi diferite în 2014, 2016, 2019 şi 2022.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 08:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 08:31 // Slider //  Valentina Buza

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, se opune ideii de decuplare a Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Diplomatul consideră că cele două state ar trebui să continue parcursul european împreună, având aceleași aspirații și obiective de politică externă.

„Nu susțin această idee. Stau ferm pe poziție și acest lucru l-a menționat și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski”, a declarat Paun Rohovei, referindu-se la eventuala decuplare a celor două state.

Ambasadorul a menționat că separarea parcursurilor europene ar putea îngreuna procesul de aderare și pentru Republica Moldova.

„Eu nu sunt sigur că, dacă se va încerca această decuplare, nu ne va fi mai greu. Când vorbim despre acest tandem, în primul rând vorbim despre o mișcare stabilă – suntem două state care avem aceeași opțiune în politica externă, avem aceleași aspirații”, a menționat diplomatul.

Totodată, Paun Rohovei a subliniat că Ucraina a avut un rol important în parcursul european al Republicii Moldova și consideră că cele două țări ar trebui să continue împreună acest drum.

„Ar fi corect și din punct de vedere moral să mergem înainte împreună”, a conchis ambasadorul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!