Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Carnagiul de la Codreanca: Viața șoferului de 22 de ani, în afara pericolului. Detalii de la șeful secției chirurgie

12 Aug. 2024, 13:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
12 Aug. 2024, 13:06 // Actualitate //  Cătălina Boico

Viața tânărului de 22 ani, cel care s-ar face vinovat de tragicul accident de la Codreanca, raionul Strășeni, este în afara oricărui pericol. Precizarea a fost făcută pentru redacția Realitatea.md de către șeful Secției Chirurgie Generală a Spitalului raional Strășeni, Anatol Avram.

„La moment, pacientul se află în secția chirurgie generală pentru a continua tratamentul consecutiv și supraveghere. Viața sa se află în afara oricărui pericol. Tânărul s-a ales cu politraumatism (contuzie a toracelui, contuzie de plămân, comoție cerebrală, fractură bimaleolară la piciorul stâng, luxație la piciorul drept”, a menționat șeful secției unde este internat tânărul de 22 de ani.

Luni, 12 august, Poliția a anunțat că tânărul rămâne în continuare internat la spitalul din Strășeni și este păzit de oamenii legii, fiind reținut pentru 72 de ore.

Între timp, trei din cei cinci copii, internați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, se află în secția reanimare, având fracturi multiple. Ceilalți doi se află în secția ortopedie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că tragedia s-a întâmplat sâmbătă, 10 august, în jurul orei 9:20, în apropiere de localitatea Codreanca, Strășeni. Un Opel și un Mitsubishi s-au ciocnit violent, după care au luat foc. În urma impactului puternic, o adolescentă de 17 ani, o femeie de 56 de ani, au decedat, aflându-se în mașina de model Mitsubishi. Totodată s-a stins din viață și șoferul Opelului, dar și două femei de 32 și 54 de ani, la fel aflate în aceeași mașină. În rezultat, au supraviețuit doar șoferul din Mitsubishi, cel care și se face vinovat de tragicul accident, dar și cinci copii care au ajuns la spital.

Tânărul, care se afla la volanul automobilului Mitsubishi, ar fi provocat impactul tragic, după ce ar fi ieșit la depășire pe contrasens. Acesta s-ar fi deplasat din direcția Capitalei și ar fi circulat cu viteză excesivă.

Tragicul accident de la Codreanca: Cea mai mică victimă are doar un an. Detalii despre persoanele decedate

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 18:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 18:15 // Slider //  Daniela Baranovschi

Persoanele care au achitat în 2026 studiile copiilor sau cursuri de formare și perfecționare profesională pot deduce aceste cheltuieli din venitul impozabil, în limita a 20.000 de lei. Facilitatea permite reducerea impozitului pe venit, însă suma dedusă nu reprezintă banii care vor fi restituiți contribuabilului.

Măsura se aplică atât în 2026, cât și în 2027, a anunțat ministra Finanțelor, Victoria Belous. De exemplu, dacă o persoană a plătit 10.000 de lei pentru studiile copilului, poate scădea această sumă din venitul impozabil, cu condiția să respecte cerințele prevăzute de lege. Economia efectivă depinde de situația fiscală a fiecărui contribuabil.

Pentru a beneficia de deducere, persoanele trebuie să păstreze contractul încheiat cu instituția de învățământ, facturile și alte documente care confirmă cheltuielile și plata acestora. Sumele eligibile se includ în Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (CET18). Astfel, cheltuielile suportate în 2026 vor putea fi declarate în 2027.

Potrivit ministrei, în 2025 peste 6.400 de persoane au beneficiat de deduceri pentru cheltuielile de învățământ, în valoare totală de 75,53 milioane de lei.

Din 2027, facilitatea fiscală urmează să fie extinsă și asupra cheltuielilor pentru practicarea activităților sportive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!