Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Reguli noi pentru reflectarea campaniei electorale. Șefa de la Consiliul Audiovizualului vine cu explicații

13 Aug. 2024, 21:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
13 Aug. 2024, 21:32 // Actualitate //  Ursu Ana

În acest an vor fi noi reguli de reflectare a campaniei electorale în mass-media, a declarat președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, la emisiunea Rezoomat de la Rlive TV. Totodată, aceasta a precizat că aceste schimbări vor aduce mai multă claritate. Potrivit Lilianei Vițu, la aceste schimbări s-a lucrat cu Comisia Electorală Centrală și reprezentanții instituțiilor media.

„Există o hotărâre a CEC privind particularitățile, care spune că va exista o singură rubrică în știri „Electorala”, că la dezbateri va fi o singură emisiune de dezbatere pentru prezidențiale și separat pentru referendum. O altă particularitate care vine din campania trecută când Curtea Constituțională a declarat neconstituțională o primă propoziție din aliniatul 2 din art 90 din Codul electoral în care e precizat că se poate face referire la un concurent electoral, participant la referendum de către terți în emisiuni, dar postul trebuie să ne notifice pe noi de la CA că campania a fost reflectată și într-o altă emisiune. Noi am avut situații când a trebuit să dăm amenzi pur tehnice pentru că s-a vorbit despre campanie, deși emisiunea nu era inclusă în declarația electorală. Acum lucrurile sunt mai clare. Pentru că nu suntem la alegeri locale, posturile trebuie să aibă patru tipuri de emisiuni electorale și nu trei. Și aici vorbim de dezbateri, emisiuni de promovare electorală, acei timpi de antenă gratuiți în care să vină concurenții electorali 5 minute la TV, 10 la radio în primele 15 zile ca să își prezinte oferta electorală și rubrica din știri și emisiuni de actualități”, a declarat Liliana Vițu.

Precizăm că, alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024, în aceeași zi cu referndumul republican constituțional pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 16:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 16:39 // Slider //  Realitatea.md

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins ca inadmisibil recursul avocaților lui Vladimir Plahotniuc, care au contestat schimbarea unui judecător din completul ce examinează apelurile în dosarul „Frauda bancară”, transmite TVR Moldova.

Pe 30 septembrie, președintele interimar al Curții de Apel Centru a dispus înlocuirea judecătorului Vitalie Budeci cu Vitalie Pîslariuc. Decizia a fost motivată prin imposibilitatea lui Budeci de a emite acte judecătorești de dispoziție, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat raportul privind nepromovarea acestuia la evaluarea externă.

Avocații Lucian Rogac și Mihail Silivestru au contestat încheierea, susținând că înlocuirea judecătorului nu era justificată și că examinarea apelului putea fi amânată până la clarificarea situației acestuia. Apărarea a invocat și faptul că noul membru al completului ar fi fost desemnat fără repartizare aleatorie prin sistemul de gestionare a dosarelor.

Prin încheierea din 22 octombrie, CSJ a stabilit că recursul este inadmisibil, întrucât legislația nu permite contestarea separată a unei încheieri privind schimbarea completului de judecată. O asemenea decizie poate fi atacată odată cu hotărârea Curții de Apel asupra fondului cauzei.

„În aceste condiții, completul nu se va pronunța asupra argumentelor privind legalitatea schimbării completului și nu va proceda la examinarea fondului recursului. Soluția de respingere ca inadmisibil nu presupune verificarea hotărârii atacate”, se menționează în încheierea CSJ, care este irevocabilă.

Amintim că, pe 22 aprilie, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție a depus apel pe 6 mai și solicită majorarea pedepsei la 25 de ani de detenție.

Fostul lider al Partidului Democrat a fost condamnat pentru cinci capete de acuzare, printre care constituirea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi beneficiat de aproape 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro sustrase din trei bănci comerciale.