Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Ministrul Culturii, despre strada 31 august din Capitală: Mâța asta moartă este aruncată peste gard …

16 Aug. 2024, 22:09
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
16 Aug. 2024, 22:09 // Actualitate //  Ursu Ana

Soluția ce ține de caldarâmul descoperit pe strada 31 august  din  Capitală trebuie să o găsească primăria, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, la emisiunea Realitatea te privește de la Rlive. În același timp, ministerul de resort este gata să îi ajute. Potrivit ministrului, acest pavaj așa și nu are încă un statut istoric. Toți se tem să se expună.

„Strada 31 august, mâța asta  moartă este aruncată peste gard de atâtea ori că nici nu știu ce să mai zic. O rugăminte față de mass-media haideți să ne documentăm că deja istoria asta durează. Să vedem ce spune legea, ce spune bugetul, cine are responsabilitatea legală, dreptul la intervenție. Când și unde Ministerul Culturii a reparat străzi? Este o problemă de finanțe în primărie. Bugetul primăriei recent a fost aprobat. Primăria depune eforturi să deblocheze această situație. Problema a fost că atunci când au decopertat această  stradă nu s-au adresat la Ministerul Culturii cum scrie legea și când s-a descoperit acel pavaj a apărut o problemă și le-a dat planurile peste cap. Avem o sarcină comună să creăm un spațiu în centrul capitalei atât pentru cetățenii noștri cât și pentru cei care vin de peste hotare și acest spațiu să fie european și bine amenajat. Noi stăm la dispoziția primăriei pentru orice proiect pe care ei deja îl prezintă. Este un grup comun și ieri sau alaltăieri a avut ședința acestui grup pentru că trebuie găsite soluții”, spune ministrul Culturii.

Precizăm că, Strada 31 August 1989 a intrat în reparație capitală la începutul lunii aprilie 2022, iar conform contractului de execuție, lucrările urmau a fi finalizate la sfârșitul anului 2023. În timpul lucrărilor între str. Bănulescu-Bodoni și str. Pușkin,  au fost descoperite două insule cu pavaj vechi. Ulterior, au fost propuse mai multe scenarii pentru acest pavaj, însă până în prezent nu s-a ajuns la un consens. Între timp, Direcția Generală Mobilitate Urbană Chișinău a intervenit pentru conservarea porțiunilor de caldarâm descoperite. Autoritățile locale au izolat zona și au amenajat un sistem de evacuare a apelor pluviale pentru protecția pavajului care datează din anii 1868-1870.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 09:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2026, 09:00 // Slider //  Realitatea.md

Femeile din Republica Moldova sunt mai implicate decât bărbații în îngrijirea copiilor, iar diferența se menține atât în cazul cuplurilor, cât și al părinților singuri. Aproape 20% dintre femei participă la astfel de activități, comparativ cu 12,3% dintre bărbați. Datele Biroului Național de Statistică arată că responsabilitatea îngrijirii familiei continuă să fie distribuită inegal.

Potrivit cercetării privind utilizarea timpului în anul 2025, rata de participare a populației la activitățile neplătite de îngrijire a membrilor familiei și gospodăriei a fost de 17,8%. În cazul femeilor, indicatorul ajunge la 21,4%, în timp ce în rândul bărbaților este de 13,6%.

Cea mai răspândită activitate este îngrijirea copiilor, la care participă 16,3% din populație. Femeile sunt implicate de 1,6 ori mai mult decât bărbații, iar diferențele se observă și în funcție de mediul de reședință: 20,1% dintre locuitorii orașelor au grijă de copii, comparativ cu 12,9% dintre cei de la sate.

Diferența este vizibilă și în familiile cu copii minori. În cazul cuplurilor care au copii sub 18 ani, rata de participare a femeilor la îngrijirea acestora este de 47,1%, față de 33,1% în cazul bărbaților. În familiile monoparentale, indicatorul ajunge la 40,9% pentru femei și 21,2% pentru bărbați.

Cei mai implicați în îngrijirea copiilor sunt adulții tineri. Aproape 45% dintre persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani participă la astfel de activități, urmați de cei din grupa de vârstă 35–44 de ani, cu 32,3%.

În medie, persoanele care desfășoară activități de îngrijire ca ocupație principală alocă acestora 2,2 ore pe zi. Femeile dedică 2,3 ore, iar bărbații – două ore. Îngrijirea adulților din familie este mult mai puțin răspândită, însă, atunci când este necesară, femeile îi acordă cu o oră mai mult pe zi decât bărbații.

Un alt aspect interesant ține de activitățile secundare. Deși sunt desfășurate în paralel cu alte ocupații principale, acestea presupun și mai mult timp. Persoanele implicate în astfel de activități alocă îngrijirii, în medie, 4,5 ore pe zi. În cazul femeilor și al locuitorilor din mediul urban, timpul ajunge la 4,7 ore.

Cercetarea mai arată că îngrijirea copiilor nu ia pauză în weekend pentru femei: acestea dedică activităților respective aproximativ 2,2 ore în zilele lucrătoare și 2,3 ore în zilele de odihnă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!