Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Republica Moldova sărbătoreşte limba română! În 1989 basarabenii au revenit la grafia latină

31 Aug. 2024, 09:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
31 Aug. 2024, 09:04 // Actualitate //  Victoria Laur

Pe 31 august, în Republica Moldova este marcată Ziua Limbii Române. Evenimentul comemorează evenimentele din 1989, când la Marea Adunare Naţională s-a decis revenirea la grafia latină, în locul celei chirilice, impuse de administrația sovietică.

În timpul mişcării de eliberare naţională, pe 27 august 1989, circa 750.000 de oameni care s-au adunat în centrul Capitalei au cerut proclamarea limbii române drept limbă de stat. Deciziile definitorii cu referire la subiect au fost adoptate de Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) pe 31 august.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De-a lungul timpului, din cauza disputelor politice, denumirea evenimentului s-a schimbat. Sărbătoarea s-a numit „Limba noastră cea română” și „Limba noastră”, ca într-un final să fie botezată „Ziua Limbii Române”.

În 2024, cu ocazia evenimentului, la Chișinău se va afla președintele român Klaus Iohannis. Tradițional, pe Aleea Clasicilor, oficialii de rang înalt depun flori la busturile scriitorilor, în special la cel al poetului Mihai Eminescu. Pentru al doilea an consecutiv, Guvernul desfășoară Marea Dictare Națională. Seara în Capitală va culmina cu un concert organizat de Primăria Capitalei pe strada pietonală Eugen Doga.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 09:10 // Slider //  Valentina Buza

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că cererile de acreditare a observatorilor la alegerile regionale din 15 noiembrie 2026 pot fi depuse până la 8 noiembrie inclusiv.

Acreditarea poate fi solicitată de asociațiile obștești și instituțiile de instruire și cercetare în domeniul electoral din Republica Moldova, autoritățile electorale din străinătate, organizațiile internaționale, guvernele statelor străine, organizațiile neguvernamentale din străinătate, precum și de experții internaționali în domeniul electoral.

Asociațiile obștești/organizațiile neguvernamentale din țară sau din străinătate pot solicita acreditarea observatorilor doar dacă în statutul lor sau în alte acte interne ale acestora se prevede desfășurarea misiunilor de observare a alegerilor și/sau realizarea activităților în domeniul apărării drepturilor omului sau a valorilor democratice, promovarea democrației participative și/sau intereselor unor categorii de cetățeni. Aceste entități trebuie să aibă un organ permanent de conducere, reprezentanți autorizați și mecanisme pentru comunicare cu aceștia.

În cadrul alegerilor regionale, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei acreditează observatorii naționali, iar Comisia Electorală Centrală acreditează observatorii internaționali și confirmă, la cerere, interpreții acestora.

Cererile de acreditare a observatorilor naționali se examinează în termen de cel mult 5 zile de la depunerea dosarului complet, iar a celor internaționali în termen de cel mult 10 zile, dar nu mai târziu de ziua precedentă zilei alegerilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Hotărârile de acreditare a observatorilor pot fi consultate pe pagina web oficială a Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, la rubrica „Ședințe”, compartimentul „Hotărâri” și pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale, la rubrica „Alegeri regionale din 15.11.2026″, compartimentul „Acreditarea observatorilor”.