Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Incendiu și explozii la cel mai mare terminal de produse petroliere din Crimeea, după un atac cu 12 drone ucrainene

07 Oct. 2024, 12:10
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
07 Oct. 2024, 12:10 // În Lume //  Realitatea.md

Un incendiu a izbucnit la un depozit de petrol din orașul Feodosia, pe coasta de sud-est a Crimeei, au declarat luni oficialii numiți de Rusia în peninsula Crimeea, pe care Moscova a anexat-o ilegal în 2014, scrie Reuters. 

Oficialii ruși nu oferă detalii despre cauzele incendiului, dar canalul de Telegram Baza, asociat aparatului de securitate al Rusiei, relatează că mai multe rezervoare de combustibil au luat foc în Feodosia după ce locuitorii au auzit o serie de explozii puternice.

Un alt canal de Telegram, Astra, scrie că ucrainenii au vizat un terminal maritim de produse petroliere, potrivit libertatea.ro.

Ministerul rus al Apărării a susținut mai devreme că unităţile sale de apărare antiaeriană au distrus 12 drone ucrainene deasupra Peninsulei Crimeea. Traficul stradal în unele părţi ale orașului Feodosia a fost restricţionat temporar. Alte șase drone ucrainene ar fi fost doborâte în regiunea Kursk și câte una în regiunile Belgorod, Briansk și Voronej.

Ulterior, armata ucraineană a revendicat luni un atac asupra terminalului petrolier din Feodosia.

„Terminalul Feodosia este cel mai mare din Crimeea în ceea ce privește transbordarea produselor petroliere, care au fost utilizate, printre altele, pentru a satisface nevoile armatei ruse de ocupație”, a precizat armata ucraineană.

Atacurile cu drone aeriene și maritime ale Ucrainei asupra obiectivelor militare rusești din Crimeea pe parcursul războiului au avariat sau distrus mai multe nave și șantiere de reparații navale în portul Sevastopol din Crimeea și au lovit alte obiective, precizează Reuters.

Moscova își folosește flota din Marea Neagră pentru a lansa lovituri cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei. Dar pentru președintele rus Vladimir Putin, apele care fac legătura cu Marea Mediterană sunt, de asemenea, o trambulină importantă pentru proiectarea puterii în Orientul Mijlociu și în Europa.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 12:45
 // Categoria: Sport // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 12:45 // Sport //  Valentina Buza

Lewis Hamilton a lăsat ușa deschisă către o posibilă participare la revenirea Formulei 1 în Africa, cu ocazie Marelui Premiu al Rwandei care va avea loc în 2030, subliniind că nu a mai existat nimeni ca el în cei 70 de ani de istorie ai acestui sport.

Hamilton declarase anterior că nu se va retrage până nu va participa la o cursă de F1 în Africa. FIA a anunțat în urmă cu câteva zile că Rwanda va găzdui un Mare Premiu în următorul deceniu.

Lewis Hamilton ar avea 45 de ani în 2030, la momentul când ar putea avea cel mai devreme loc cursa din Africa. N-ar fi un caz izolat – Fernando Alonso concurează în acest sezon la 45 de ani.

Pilotul Ferrari a fost întrebat cu ocazia Marelui Premiu din Mexic despre o posibilă participare în MP-ul Rwandei, iar răspunsul acestuia a fost pe măsură.

„În primul rând, în cei 70 de ani de istorie ai acestui sport nu a mai existat nimeni ca mine, așa că simt că sunt construit diferit”, a declarat Lewis Hamilton în fața presei, citat de RacingNews365.

„Desigur, odată cu înaintarea în vârstă vor apărea provocări pe care acum nu le pot anticipa. Dar, de-a lungul acestei călătorii, au existat atât de multe prejudecăți legate de faptul că timpul de reacție scade odată cu vârsta.”

Hamilton este de părere că încă este într-o stare fizică care să-i permită să concureze la cel mai înalt nivel în sportul cu motor, mărturisind că are o reacție mai bună decât a „unora dintre cei mai tineri piloți”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Mi-ați văzut reacția în ultima cursă? Timpul meu de reacție este mai bun decât al unora dintre cei mai tineri piloți de aici. Există numeroase metode pe care le poți folosi pentru a te menține în formă, atât fizic, cât și mental.

Cred că totul depinde de cât de dispus ești să sacrifici absolut totul, iar eu sunt dispus să fac asta în prezent. Nu pot spune dacă peste patru ani voi mai dori să continui ceea ce fac, dar acum încă iubesc ceea ce fac.

Sunt în continuare dedicat în totalitate și voi rămâne așa în viitorul apropiat. Dacă voi putea concura la 44 de ani împotriva unui pilot de 20 de ani? Cine știe? Dar la 41 de ani pot concura împotriva unuia de 20, așa că timpul va arăta dacă voi mai fi aici și în anii 2030. Vom vedea.”

În schimb, Lewis Hamilton consideră că, atunci când va simți că nu va mai putea concura la nivelul obișnuit, nu va mai continua să forțeze o longevitate ieșită din comun în Formula 1.

„Nu vreau niciodată să rămân mai mult decât ar trebui, în sensul de a continua să concurez fără să mai am performanțele necesare”, a adăugat Hamilton.

„Nu vreau să ajung să concurez în continuare în timp ce performanțele mele scad semnificativ, reflexele îmi slăbesc, capacitatea mea de pilotaj se deteriorează și îmi pierd viteza.

Toată lumea a văzut asta anul trecut, dar le-am demonstrat tuturor că s-au înșelat și voi continua să încerc să fac acest lucru.”