Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Hramul va fi sărbătorit în 146 de localități din țară. Polițiștii vor fi la datorie pentru a asigura ordinea publică

11 Oct. 2024, 12:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
11 Oct. 2024, 12:47 // Societate //  Cătălina Boico

În 146 de localități din Republica Moldova, inclusiv în Chișinău, va fi sărbătorit luni, 14 octombrie, hramul. Polițiștii vor fi la datorie și vor asigura ordinea publică și securitatea rutieră. 

„Pentru buna desfășurare a activităților cultural-artistice, facem apel la cetățeni să manifeste un comportament decent și să evite consumul excesiv de alcool”, transmite Poliția.

Totodată, oamenii legii vin cu câteva îndemnuri către cetățeni:

  • Nu urcați la volan dacă ați consumat alcool.
  • Părinții sunt rugați să nu-și lase copiii nesupravegheați.
  • Aveți grijă de bunurile personale, în special în locurile aglomerate.
  • Parcați vehiculele doar în locuri special amenajate”, se arată în comunicatul emis de Poliția Republicii Moldova.

„Dacă sunteți martorii unor încălcări ale legii, vă îndemnăm să contactați Poliția la numărul unic de urgență 112 sau să vă adresați celui mai apropiat polițist”, comunică instituția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în legătură cu desfășurarea evenimentelor cultural-artistice dedicate Hramul Chișinăului, începând de sâmbătă, ora 14:00, și până la 15 octombrie, ora 05:00, circulația rutieră în Piața Marii Adunări Naționale va fi sistată în perimetrul străzilor Maria Cebotari și Vasile Alecsandri.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!