Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Condiții mai bune pentru pacienții din Fălești. Spitalul raional a fost dotat cu echipament medical performant

15 Oct. 2024, 20:53
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
15 Oct. 2024, 20:53 // Societate //  Ana Panaguța

Condiții mai bune și mai sigure la Spitalul Raional Fălești. Asta după ce, marți, 15 octombrie curent, a fost inaugurată, după reparație capitală și dotare cu echipament medical modern, Secția anestezie și terapie intensivă (ATI) a Spitalului Raional.

În cadrul acesteia, specialiștii vor acorda asistență medicală calificată pacienților în stare critică, cu patologii cardiovasculare, neurologice și pulmonare, dar și îi vor monitoriza pe cei care au suportat intervenții chirurgicale complexe.

„Ministerul Sănătății al Republicii Moldova va continua să investească în îmbunătățirea infrastructurii și să doteze cu echipament spitalele – elemente esențiale în asigurarea serviciilor medicale de calitate”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, prezentă la evenimentul de inaugurare.

Secția ATI a Spitalului Raional Fălești a fost reparată din sursele Ministerului Sănătății. De asemenea, aceasta a fost dotată cu echipament medical cu sprijinul partenerilor externi. Investițiile totale au costat 8,3 milioane de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.