Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

VIDEO 109 incidente electorale au fost înregistrate până la ora 09:00. TOP patru anunțate de Promo-LEX

03 Nov. 2024, 09:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2024, 09:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Observatorii Asociației Promo-LEX au înregistrat, până la ora 09:00, 109 incidente electorale în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat într-o conferință de presă Nicolae Panfil, șeful Misiunii de Observare.

Potrivit Promo-LEX, cele mai multe incidente vizează:

  1. deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri (erori tehnice, probleme ce țin de înscrierea alegătorilor etc.) – 51 cazuri;
  2. urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale/ ruperea/ deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 25 cazuri;
  3. încetarea/ suspendarea nejustificată a votării în secția de votare – 7 cazuri;
  4. întreruperea pe parcursul zilei votării a procesului de filmare a operațiunilor electorale – 6 cazuri.

„Potrivit observatorilor, din totalul de 614 de secții monitorizate la deschidere, 62 au fost deschise puțin mai devreme sau după ora 7:00. Totodată, în cel puțin 87 secții nu a fost asigurată solemnitatea procesului de votare prin intonarea imnului și afișarea drapelului de stat. Majoritatea observatorilor Promo-LEX au evaluat prestația membrilor BESV în procesul de deschidere ca fiind bună și foarte bună (98.9%)”, a menționat Panfil.

De asemenea, în lista altor incidente înregistrate se numără: omisiunea asigurării ordinii în secția de votare și în raza a 100 m, agitație electorală sau PR negru în perimetrul de 100 m și/sau în incinta secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor, încălcări ale secretului votului (fotografierea buletinelor de vot, afișarea buletinului cu votul exprimat; amplasarea defectuoasă a buletinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului) și transportarea organizată a alegătorilor, încetarea/suspendarea nejustificată a votării în secția de votare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în această duminică, 3 noiembrie 2024, cetățenii Republicii Moldova își vor alege Președintele țării pentru următorii 4 ani.

Alegătorii sunt așteptați să voteze la cele 2 219 secții de votare, dintre care 1 988 deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului, iar altele 231 organizate în 37 de țări, inclusiv cu 3 secții de votare pentru cei care și-au exercitat votul prin corespondență.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
03 Nov. 2026, 10:23 // Slider //  Victoria Laur

O nouă ședință în dosarul cunoscut cu denumirea generică „kuliok” se desfășoară la Curtea Supremă de Justiție. Igor Dodon figurează drept învinuit.