Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Premieră în România: Avionul care aduce ploaia, cumpărat de la americani cu 5 milioane de euro

03 Nov. 2024, 23:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2024, 23:02 // În Lume //  Ana Panaguța

România are primul avion care aduce ploaia sau poate dispersa precipitațiile. Aeronava a fost cumpărată de la americani și a costat cinci milioane de euro, relatează euronews.ro.

Proprietara este o firmă privată care spune că va închiria aparatul cu 2 euro pe hectar. Avionul special ar putea ajunge însă în Turcia.

România pierde în fiecare an aproape 1000 de hectare de teren arabil, din cauza secetei. Lipsa apei este una dintre cele mai mari probleme pentru agricultura românească, spun experții.

Încă de acum doi ani, autoritățile au testat tehnologia care aduce ploaie în mod artificial folosind avioane închiriate de la bulgari.

O astfel de aeronavă a fost cumpărată de la americani de către o firmă românească specializată în activități de intervenție activă în atmosferă.

„Putem să combatem inundatiile făcând ca ploaia să cadă pe suprafețe cât mai mari, să creăm precipitații când nu sunt nori și nu există condiții de ploaie și putem să combatem grindina”, a declarat Emil Sîrbu, directorul general al companiei specializată în intervenții în atmosferă.

Avionul este de mâna a doua, dar este dotat cu tehnologie de însămânțare a norilor, folosită la nivel mondial. Pe aripi sunt montate cartușe îmbibate în iodură de argint sau clorură de calciu sau de sodiu – substanțe care odată ajunse în nori provoacă condens și stimulează precipitațiile.

Proprietarii român precizează că deocamdată Guvernul României nu s-a arătat interesat, astfel că s-ar putea ca avionul să fie folosit de alte țări.

Pentru a putea crea ploaie în mod artificial, este nevoie de aprobarea Ministerului Agriculturii. În prezent, România combate seceta prin generatoare terestre care se bazează pe curenții ascendenți de aer, iar în viitor s-ar putea folosi baloanele cu heliu pentru însămânțarea norilor, procedură utilizată deja în Franța.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!