Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Reacții internaționale, după ce Maia Sandu câștigă un nou mandat: „Ați salvat Moldova. Diaspora ne-a mai dat o lecție”

04 Nov. 2024, 06:24
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
04 Nov. 2024, 06:24 // În Lume //  Redacția Realitatea

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au felicitat-o pe Maia Sandu după anunțarea rezultatelor preliminare a celui de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale ce a avut loc duminică, 3 noiembrie.

„Țin să o felicit pe Maia Sandu pentru realegerea sa în funcția de președinte al Republicii Moldova. Democrația a triumfat în fața tuturor ingerințelor și manevrelor.”, a scris Macron într-o postare pe rețele de socializare.

Preşedintele francez a precizat că Franţa va continua să fie alături de Republica Moldova în parcursul său european.

La rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat-o pe Maia Sandu şi s-a declarat fericită să continue să lucreze cu ea pentru un „viitor european” al ţării.

„Este nevoie de un tip rar de forţă pentru a depăşi provocările cu care v-aţi confruntat în aceste alegeri. Sunt fericită să continui să lucrez cu dumneavoastă pentru un viitor european pentru Moldova şi poporul său”, a scris ea pe X.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Felicit din toată inima poporul moldovean şi o felicit şi pe Maia Sandu pentru o victorie uriaşă! Moldovenii din întreaga lume au scris azi istorie. Şi-au reconfirmat în faţa întregii lumi nu doar curajul, ci şi încrederea deplină în viitorul lor european! Femeia asta a învins Rusia. Este o încurajare extraordinară pentru toţi cei care cred că da, binele poate învinge atunci când ne mobilizăm. Un rezultat istoric pentru Republica Moldova, pentru România şi întreaga Europă”, a scris Fritz Marcel Ciolacu, premierul României.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că victoria Maiei Sandu în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova este o dovadă clară a voinţei poporului moldovean de a-şi apăra democraţia şi de a-şi asigura drumul către aderarea la Uniunea Europeană.

„Felicit din toată inima poporul moldovean şi o felicit şi pe Maia Sandu pentru o victorie uriaşă! Moldovenii din întreaga lume au scris azi istorie. Şi-au reconfirmat în faţa întregii lumi nu doar curajul, ci şi încrederea deplină în viitorul lor european! S-au luptat cu determinare contra unui mecanism infernal pus la punct de Rusia, care a încercat să submineze masiv democraţia prin cumpărarea voturilor la scară largă”, a scris pe Facebook premierul.

France Presse aminteşte că Rusia a fost acuzată de amestec în procesul electoral din Republica Moldova, acuzaţii respinse categoric de Kremlin.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2026, 16:28 // Slider //  Realitatea.md

Procuratura Generală deocamdată nu a venit cu informații despre dosarul tânărului de 19 ani, agresat și umilit de alți șase adolescenți lângă un cămin al UTM, după ce avocatul victimei a anunțat că două ședințe de judecată au fost amânate.

Realitatea.md a solicitat informații privind motivele amânării repetate, însă instituția nu a clarificat motivele.

„Cu actualizări pe caz vom reveni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Violina Moraru, pentru realitatea, dar nu a revenit.

Acum două zile, Balaban Mihai, avocatul tânărului de 19 ani, agresat și umilit de un grup de șase persoane în Chișinău, susținea că audierea victimei în condiții speciale a fost amânată de două ori. Potrivit apărătorului, la ședința de judecată de vineri, 30 octombrie, unii dintre avocații învinuiților s-ar fi opus procedurii, iar acest lucru ar fi dus la o nouă amânare.

Amintim că un tânăr în vârstă de 19 ani, student la UTM, a fost agresat fizic de un grup de persoane. Unul dintre ei fiind fiul unui șef din cadrul Serviciului de Informații și Securitate. Totul s-a întâmplat în seara zilei de 24 septembrie.

Potrivit informațiilor preliminare, băiatul se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani, iar în apropierea căminelor studențești s-au întâlnit cu un grup de cinci tineri din anturajul fetei. La un moment dat, din motive care urmează a fi stabilite, tinerii ar fi început să-l agreseze fizic, iar ulterior ar fi recurs la acțiuni umilitoare și degradante asupra acestuia.

Ulterior, UTM a anunțat o anchetă internă, iar șase elevi ai Colegiului au fost exmatriculați, fără drept de reînmatriculare, după ce au agresat cu brutalitate și umilit studentul de 19 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Cazul studentului agresat și umilit la Chișinău: Avocatul acuză tergiversarea audierii victimei