Noapte albă pentru niște gospodari din Căușeni, după ce un tânăr de 21 de ani, preliminar aflat în stare de ebrietate, a intrat cu mașina în ograda acestora. Șoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar cazul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, 13 noiembrie curent.
„Șoferul este viu, avea puțin sânge la cap. A recunoscut că a băut, a fost la petrecere”, a declarat proprietara gospodăriei pentru jurnaliștii locali.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele accidentului produs.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Între timp, amintim că nu este singurul caz de acest gen. Bunăoară, șoferul unui BMW a ajuns cu mașina în curtea unei case din localitatea Parcani, stânga Nistrului. Internauții susțin că incidentul a avut loc în timpul unei petreceri.
FOTO, VIDEO Voia să „scalde” mașina? La Parcani, un BMW a ajuns în bazinul din curtea unei case
Iar la Grătiești, un automobil a fost grav avariat, după ce s-a tamponat într-un stâlp, apoi a dărâmat gardul unei gospodării. Accidentul rutier s-a produs în dimineața zilei de luni, 11 noiembrie. Cu o reacție în acest sens a venit și edilul din comună pe rețele.
FOTO Accident în comuna Grătiești. Un automobil a fost grav avariat, după ce s-a izbit într-un stâlp

