Un șofer a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce a ajuns că automobilul său într-un canal de scurgere. Accidentul rutier s-a produs miercuri, 13 noiembrie, în apropierea satuului Ghindești din raionul Florești.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, un bărbat în vârstă de 54 ani, în timp ce se deplasa la volanul automobilului de modelul Mercedes Sprinter, pe traseul R14 în curbă, a pierdut controlul asupra volanului si s-a tamponat în canalul din beton de scurgere a apelor pluviale”, a declarat pentru Realitatea.md, purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Florești, Lilia Harea.
Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele producerii accidentului.
Primăria municipiului Chișinău a prezentat astăzi, 1 octombrie, Conceptul de Tichetare Electronică în transportul public din capitală. Prezent la eveniment, primarul general, Ion Ceban, a subliniat că este un concept realist, bazat pe cele mai bune practici europene și realizat de experții internaționali.
„Ne dorim ca sistemul să fie unul viabil și modern, conform tuturor standardelor europene”, a declarat edilul.
Potrivit edilului, prin proiectul MOVE IT like Lublin, finanțat de partenerii europeni, a fost pregătită baza pentru implementarea tichetării electronice în Chișinău. A fost analizat sistemul actual, elaborat studiul privind e-ticketingul și stabilit modelul viitorului sistem.
„Am trecut și prin etapa practică: timp de patru luni, sistemul a fost testat pe o rută de troleibuz, în mai multe unități dotate cu 21 de validatoare și echipamentele necesare pentru vânzare și control. Testarea a confirmat că soluția poate funcționa în condițiile reale ale transportului municipal”, a adăugat Ceban.
Conceptul prevede implementarea unui sistem unic de tichetare electronică pentru troleibuze și autobuze și sunt preluate cele mai bune practici europene.
Sistemul va permite utilizarea cardului de transport și, gradual, a cardului bancar, telefonului și altor instrumente digitale, păstrând, în același timp, soluții pentru persoanele care nu utilizează servicii bancare sau smartphone.
Urmează ca ulterior, consilierii municipali să aprobe documentul în cadrul ședinței CMC. După aprobarea conceptului în CMC, urmează pregătirea documentației de achiziție, anunțarea licitației internaționale, selectarea furnizorului, instalarea echipamentelor și implementarea sistemului la nivelul întregii rețele municipale de transport.
La final, Ion Ceban a reiterat că, Primăria Chișinău își dorește ca sistemul de tichetare electronică să fie implementat cât mai curând, dar sunt anumite proceduri care trebuie să fie respectate.
„Nu implementăm un sistem pentru Primărie și nici pentru o anumită administrație. Îl implementăm pentru oraș, pentru locuitori, iar responsabilitatea este comună”, a punctat Primarul General.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.