Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Peste 600 de angajați ai Guvernului au plantat 200 de mii de puieți, în cadrul campaniei „Generația pădurii” 

16 Nov. 2024, 16:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Nov. 2024, 16:27 // Actualitate //  Realitatea.md

Sâmbătă, 16 noiembrie curent, Guvernul împreună cu toate ministerele a plantat la Mălăiești, raionul Orhei, peste 200 de mii de puieți de stejar roșu, paltin, frasin și salcâm, pe o suprafață de peste 40 de hectare. Acțiunea face parte din campania națională „Generația pădurii”, lansată în anul 2023, care urmărește reabilitarea fondului forestier degradat și crearea de noi păduri.

„În întreaga țară sunt disponibile peste 440 de locații pentru plantare în cadrul a 160 de localități, astfel încât cetățenii din diferite regiuni să poată contribui la împădurire țării noastre. Toți cei care doresc să participe la plantări o pot face și în zilele următoare, alegând terenurile din apropierea regiunii în care locuiesc”, informează Guvernul.

În total, în această toamnă, vor fi sădiți peste 26 de milioane de puieți de stejar, frasin, salcâm și arțar, crescuți în pepinierele Agenției „Moldsilva”. Astfel, în anul curent vor fi împădurite peste 7300 de hectare, dintre care 3300 au fost plantate în această primăvară.

Mai multe informații și detalii despre modalitatea de înscriere pentru participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” – moldsilva.gov.md, accesând butonul „Participă la plantări toamna 2024″.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul European rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău.

Oficialul a menționat că, prin intermediul biroului, instituția europeană este mai aproape de cetățenii Republicii Moldova și poate explica mai bine beneficiile integrării europene, rolul Parlamentului European în negocierile de aderare și sprijinul acordat autorităților de la Chișinău.

Totodată, Siegfried Mureșan a anunțat că va reveni în Republica Moldova la sfârșitul lunii noiembrie. Vizita va avea drept scop evaluarea progreselor înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a sprijinului oferit de instituțiile europene.

„Noi, Parlamentul European, rămânem principalul susținător al parcursului vostru către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis eurodeputatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!