Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Liderul Abhaziei a demisionat. Reacția Moscovei, după ce protestatarii au ocupat Parlamentul

19 Nov. 2024, 17:22
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
19 Nov. 2024, 17:22 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele Abhaziei, o regiune separatistă pro-rusă din Georgia, și-a anunțat demisia marți dimineață, după mai multe zile de proteste din partea opoziției care contestă un acord economic semnat între liderii regiunii și Moscova.

„Pentru a menţine stabilitatea şi ordinea constituţională din ţară (…), demisionez din postul de preşedinte al Republicii Abhazia”, a declarat Aslan Bjania într-o scrisoare destinată președintelui parlamentului, publicată de serviciul său de presă, conform Agerpres.

Potrivit unui acord încheiat marți între guvern și opoziție, demisia preşedintelui este condiţionată de plecarea manifestanţilor din incinta clădirilor guvernamentale; protestatarii părăseau marţi dimineaţa piaţa din faţa administraţiei prezidenţiale abhaze, potrivit agenţiei de presă rusă Ria Novosti.

Ministerul rus de Externe şi-a exprimat „îngrijorarea” faţă de aceste tensiuni şi a regretat că opoziţia „nu a găsit posibilitatea de a-şi rezolva diferendele cu autorităţile legitime ale ţării printr-un dialog civilizat şi respectuos”.

Conform aceluiași acord, vicepreședintele abhaz, Badra Gunba, va prelua interimatul până la următoarele alegeri. Premierul abhaz, Aleksandr Ankvab, este, de asemenea, așteptat să demisioneze în conformitate cu acest acord.

Opoziția din Abhazia a blocat luni o altă clădire guvernamentală din capitala regională Suhumi, după ce săptămâna trecută aceiași protestatari au ocupat clădirile parlamentului, administrației prezidențiale și guvernului, în urma semnării unui acord privind investițiile cu Rusia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Clădirea blocată luni găzduiește ministerele Finanțelor, Culturii, Agriculturii, Economiei și Afacerilor Externe.

Președintele Bjania, care a denunțat atunci o tentativă de lovitură de stat, a anunțat vineri retragerea acordului cu Rusia contestat de opoziție, care urma să fie ratificat de parlament în acea zi, dar sesiunea nu a avut loc din cauza ocupării clădirii legislative de către opozanți.

Cu toate acestea, aceștia nu s-au mulțumit doar cu anularea acordului, ci au cerut și demisia președintelui. Bjania a fost dispus să demisioneze și să convoace alegeri anticipate, la care ar putea candida din nou, dacă opoziția va elibera clădirile guvernamentale. Aproximativ zece persoane au fost rănite în timpul manifestației de vineri.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 22:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2026, 22:21 // Slider //  Ana Panaguța

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, afirmă că incidentele în care grăniceri ucraineni au ajuns pe teritoriul țării noastre trebuie investigate, iar circumstanțele în care au traversat frontiera urmează să fie clarificate de autoritățile competente. Declarația vine după două cazuri produse pe 15 și 17 octombrie, în care grăniceri ucraineni au ajuns pe malul moldovenesc al Nistrului.

Diplomatul a precizat că, în primul caz, doi grăniceri ucraineni au fost reținuți de autoritățile moldovene, apoi eliberați și predați părții ucrainene în baza acordurilor de cooperare dintre cele două state. Potrivit lui, aceeași procedură a fost aplicată și în cazul celui de-al doilea incident.

Rohovei susține că ambele cazuri necesită investigații, atât în privința grănicerilor care au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, cât și a cetățeanului ucrainean care ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera pe Nistru.

„Aceste lucruri se întâmplă în cadrul realizării în practică a unor acorduri dintre două instituții”, a explicat ambasadorul, menționând că există mecanisme de cooperare între instituțiile de frontieră din cele două țări pentru schimbul de informații și prevenirea încălcărilor legii.

Diplomatul a mai declarat că Ambasada Ucrainei nu a intervenit pentru eliberarea grănicerilor și nici nu a fost informată oficial de autoritățile moldovene despre primul incident. El a aflat despre caz din presă.

Referindu-se la imaginile video devenite virale, Rohovei a acuzat anumite cercuri că le-ar fi folosit pentru a alimenta ostilitatea față de Ucraina în societatea moldovenească. Totodată, el a subliniat că Ucraina respectă suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

În ceea ce privește cetățeanul ucrainean care ar fi traversat ilegal frontiera și a cerut azil în Republica Moldova, ambasadorul a declarat că acesta este vizat de o investigație. Dacă cererea de azil îi va fi respinsă, bărbatul ar putea fi returnat Ucrainei, conform procedurilor legale aplicabile.

Rohovei a amintit că, în condițiile legii marțiale din Ucraina, bărbații cu vârste de până la 60 de ani pot părăsi țara doar dacă respectă condițiile prevăzute de legislație. Traversarea ilegală a frontierei poate atrage sancțiuni, inclusiv penale.

Ambasadorul a evitat să se pronunțe asupra modului în care au acționat grănicerii ucraineni, afirmând că acest lucru ține de competența instituțiilor abilitate. El a declarat că se așteaptă ca rezultatele investigațiilor să fie făcute publice.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei.