Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO „Sportiva de aur” a R. Moldova, premiată de Familia Regală a României. A întâlnit și „aurul” de peste Prut

29 Nov. 2024, 18:29
 // Categoria: Sport // Autor:  Elena Putregai
29 Nov. 2024, 18:29 // Sport //  Elena Putregai

Anastasia Nichita, vicecampioană olimpică la lupte libere a Republicii Moldova, a fost omagiată în cadrul unei ceremonii speciale la Palatul Regal din București. „Sportiva de aur” a primit distincția „Recunoașterea Onorifică” pentru „Curaj Civic”, o recunoaștere oferită de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Altețele Lor Regale Principele Radu și Principesa Sofia. L-a cunoscut acolo și pe „sportivul de aur” de peste Prut, înotătorul David Popovici.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Nichita și-a exprimat emoția: „Onorată să primesc distincția ‘Recunoașterea Onorifică’ dedicată ‘Curajului Civic’ din partea Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei și Alteței Sale Regale Principele Radu, precum și a Alteței Sale Regale Principesa Sofia.”

A fost însoțită de antrenorul său, care-i este logodnic, Valeriu Mircea, și el sportiv de performanță.

„Mândru de tine, scumpa mea”, i-a comentat el pe rețele.


Prezentă la eveniment alături de alte personalități marcante, Anastasia a avut ocazia să se fotografieze cu David Popovici, înotătorul care a adus României medalii de aur la campionatele mondiale și europene.

Evenimentul a fost organizat pentru a celebra curajul și dedicarea unor figuri care au excelat în domeniul lor de activitate, de la sportivi până la jurnaliști și organizații civice.

Anastasia Nichita a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. De atunci fiind supranumită „sportiva de aur”, inclusiv datorită rezultatelor sale excepționale și a perseverenței de care dă dovadă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Nov. 2026, 16:17 // Societate //  Daniela Baranovschi

O platformă digitală va permite monitorizarea în timp real a lucrărilor de deszăpezire și combatere a poleiului pe drumurile naționale. Prin intermediul acesteia, drumarii vor raporta ce utilaje și câți angajați au fost mobilizați, sectoarele pe care au intervenit și cantitatea de material antiderapant folosită.

Informațiile vor include și starea carosabilului, locul exact al intervențiilor, precum și cantitatea de sare tehnică împrăștiată, atât manual, cât și cu ajutorul utilajelor.

Platforma a fost prezentată reprezentanților unităților teritoriale S.A. „Drumuri” în cadrul unor instruiri organizate de Administrația Națională a Drumurilor (AND) în nordul, centrul și sudul țării. Participanții au testat sistemul și au venit cu propuneri pentru simplificarea modului de utilizare.

În cadrul instruirilor a fost discutată și necesitatea de a interveni cu prioritate pe sectoarele unde condițiile meteorologice și traficul cresc riscul producerii accidentelor.

Potrivit AND, din 16 noiembrie, Serviciul Operativ va activa non-stop, iar echipele de drumari vor înregistra în platformă toate intervențiile efectuate. Sistemul urmează să faciliteze coordonarea lucrărilor și să ajute la menținerea drumurilor practicabile pe parcursul sezonului rece.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!