Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Constituției. În text, acesta vorbește despre istoria constituțiilor, dar și despre situația actuală, în contextul anulării alegerilor prezidențiale. Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis la fel un mesaj cu această ocazie prin care a subliniat că România se află într-un moment de profundă responsabilitate faţă de valorile care o caracterizează ca naţiune.
„În această zi de 8 decembrie, celebrăm Ziua Constituției României. În acest an, Ziua Constituției noastre coincide cu împlinirea a 101 de la adoptarea Constituției din 1923 – Actul fundamental care a definit, într-un context european modern, locul statului român și drepturile cetățenilor săi. Este un prilej de a reflecta atât asupra evoluției Legii Fundamentale a României, asupra importanței acesteia pentru democrație și statul de drept, cât şi asupra provocărilor cu care ne confruntăm astăzi”, începe Enache în scrisoare.
Președintele CCR mai scrie despre Constituția din 1923, supranumită „Constituția națiunii române unite”, care a conectat România de spiritul european occidental. Continuă prin a aminti de perioada comunistă și Constituția din 1991 care i-a urmat Revoluției.
„Deși în perioada regimului totalitar această Constituție a fost desființată, principiile sale fundamentale – drepturile omului, separația puterilor în stat și protecția demnității și libertății individuale – nu au fost niciodată complet distruse. Ele au supraviețuit în spiritul național și au fost restaurate prin Constituția din 1991 – Documentul politico-juridic care reglementează astăzi viața politică și socială a României. La peste trei decenii de la victoria Revoluției române din decembrie 1989 și adoptarea noii Constituții a țării, este deosebit de important să privim cu respect realizările poporului român și ale istoriei constituționale, dar și să privim viitorul cu responsabilitate”.
Continuă prin a vorbi despre provocările actuale, și despre amenințările asupra democrației din zilele acestea, prin manipulare și dezinformare. Ca națiune, explică el, avem datoria de a promova adevărul.
„În fața provocărilor contemporane, este esențial să fim conștienți de vulnerabilitățile existente, dar și de resursele de reziliență pe care le avem la dispoziție. Încrederea în Constituție, respectul pentru statul de drept și apărarea principiilor democratice rămân fundamentale pentru consolidarea unei societăți stabile, viabile și echitabile. Cu toate că astăzi suntem martorii unor forțe care amenință valorile fundamentale ale democrației, trebuie să fim uniți și hotărâți pentru a le contracara și a le protejea. Curtea Constituțională va continua să apere Constituția și să garanteze că drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor vor fi respectate. În fața manipulării și dezinformării, noi, ca națiune, avem datoria de a promova adevărul și de a reafirma credința în Legea Fundamentală ca un pilon incontestabil al unității, al progresului și al suvernatității naționale”.
Nu în ultimul rând vorbește despre promovarea știrilor false, inteligența artificială, față de care statul trebuie să-i protejeze pe cetățeni.
„Este crucial să reamintim importanța libertății de exprimare și a dreptului la o informare corectă. Într-o lume în care manipularea și proliferarea știrilor false, utilizarea necontrolată a inteligenței artificiale pot influența si distorsiona luarea deciziilor, instituțiile statului de drept devin garanția reală în consolidarea procesului democratic. Să ne reamintim datoria de a prețui tradițiile noastre constituționale în deplin consens cu valorile europene, asigurându-ne că viitorul nostru democratic este o certitudine în pofida provocărilor vremurilor noastre. Cinstirea Constituției poporului român trebuie manifestată prin respectul și fidelitatea față de țară ca o îndatorire sacră a fiecărui român față de tradițiile și valorile perene ale României. La mulți ani, Constituției României!”.
Mesajul deja al lui Klaus Iohannis începe așa: „În urmă cu 35 de ani, prăbuşirea regimului totalitar din Decembrie 1989 a marcat şi începutul reconstrucţiei statului, iar aspiraţiile cetăţenilor au dobândit expresia unei noi legi fundamentale care să guverneze societatea noastră – Constituţia României. Aceasta a pus bazele unui stat de drept, în armonie cu evoluţiile democratice ale statelor europene şi cu valorile comune ale constituţionalismului european. Astăzi, când celebrăm Ziua Constituţiei, temelia statului nostru democratic şi a drepturilor fundamentale, ne aflăm într-un moment de profundă responsabilitate faţă de valorile care ne caracterizează ca naţiune”.
„Acesta adaugă că democrația este protejată de amenințările din exterior de Constituție, iar instituțiile statului sunt chemate să acţioneze cu calm, înţelepciune şi respect faţă de lege. Constituţia României defineşte cadrul în care statul şi viaţa politică funcţionează, fiind un scut împotriva ameninţărilor la adresa democraţiei. În perioade tumultoase, instituţiile statului sunt chemate să acţioneze cu calm, înţelepciune şi respect faţă de lege, Constituţie şi democraţie. Ne revine însă această datorie la nivel individual, deopotrivă. Constituţia este cel mai important act juridic menit a asigura suveranitatea naţională, pluralismul politic şi independenţa statului român. Legea fundamentală este un angajament pentru democraţie, libertate şi apărarea drepturilor cetăţeneşti, care trebuie respectată nu doar în litera, ci şi în spiritul ei”, continuă președintele”.
De asemenea, subliniază importanța integrării euro-atlantice în întărirea democrației și că în cele două mandate de Președinte, a vegheat la respectarea Constituției.
„Aderarea României la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană, fundamentate pe democraţie şi statul de drept, sunt direcţii constituţionale ireversibile, garanţii ale valorilor înscrise în Constituţie şi expresia voinţei cetăţenilor români de a conferi stabilitate în plan politic, militar şi economic statului nostru. În cele două mandate de Preşedinte, am vegheat la respectarea Constituţiei şi a valorilor sale fundamentale în virtutea rolului constituţional, iar deciziile pe care le-am luat au avut la bază principiul apărării democraţiei. În faţa provocărilor de orice natură – politice, sociale, economice, geostrategice – avem responsabilitatea să rămânem uniţi în apărarea democraţiei noastre şi să construim un viitor mai bun, sub protecţia unei Constituţii care asigură şi garantează echilibrul democratic”, mai adaugă Iohannis.
Amintim că, tocmai pe 8 decembrie 2024, urma să aibă loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, dar care a fost anulat în urma desecretizării unor documente, potrivit cărora, primul tur a fost influențat de interferențe străine.
