Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Percheziții la Vulcănești și Taraclia: Polițiștii au ridicat mai multe arme și muniții

27 Dec. 2024, 10:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
27 Dec. 2024, 10:44 // Societate //  Realitatea.md

În perioada octombrie – decembrie, polițiștii din sudul țării au efectuat percheziții domiciliare în raioanele Vulcănești și Taraclia la persoane suspectate că ar deține ilegal arme, muniții precum și muniții speciale. În urma descincerilor efectuate la cinci bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, oamenii legii au depistat mai multe arme și muniții.

„De la domiciliile a cinci bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, polițiștii au ridicat 30 de cartușe de calibrul 7,62 mm, un încărcător cu 9 cartușe de calibrul 5,45 mm, o armă pneumatică de model IJ-22 de calibrul 4,5 mm, 12 cartușe cu glonț de calibrul 5,45×39 mm pentru pistol mitralieră AK-74, 1550 cartușe de calibrul 5,6 mm, două arme pneumatice de model necunoscut, o mină antitanc TM-62U, mină anti infanterie PMN-1, două grenade RKG-3.

Bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice,  iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale pentru stabilirea  circumstanțelor în care armele au fost dobândite, inclusiv acțiuni procesuale de stabilire a scopului păstrării acestora, precum și altor persoane implicate”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune, riscă închisoare de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de deținere, port şi folosire a armei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 08:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
02 Nov. 2026, 08:00 // Slider //  Ursu Ana

Bulgaria va avea pentru prima dată o femeie în funcția de președinte. Iliana Iotova a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit rezultatelor preliminare ale sondajelor realizate la ieșirea de la urne. Candidata, cunoscută pentru poziția favorabilă dialogului cu Moscova și opoziția față de sprijinul militar pentru Ucraina, ar fi obținut între 50,7% și 52,5% din voturi.

Contracandidatul său, Andrey Gyurov, susținut de forțele prooccidentale, a acumulat între 43,4% și 44% din sufragii, potrivit exit-poll-urilor.

În vârstă de 62 de ani, Iliana Iotova este fostă jurnalistă și fostă membră a Parlamentului European. Ea este o apropiată a fostului președinte Rumen Radev, care a părăsit funcția în acest an pentru a participa la alegerile parlamentare. Iotova a preluat interimar atribuțiile de șef al statului la începutul anului.

Scrutinul s-a desfășurat într-un context tensionat pentru securitatea regională, după o serie de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale din Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei. În urma incidentelor, 21 de persoane au fost date dispărute. Autoritățile bulgare suspectează o legătură cu războiul din Ucraina, însă nu au prezentat dovezi clare privind implicarea Rusiei. Ambasadorul rus a fost convocat pentru explicații.

În campania electorală, cei doi candidați au avut poziții diferite privind războiul din Ucraina și relațiile cu Moscova. Iotova a susținut că pacea poate fi obținută doar prin negocieri și a pledat pentru o Bulgarie puternică în cadrul Uniunii Europene. De cealaltă parte, Andrey Gyurov a cerut o poziție mai fermă față de Rusia și a insistat că Moscova trebuie să oprească agresiunea împotriva Ucrainei.

Bulgaria, țară membră a Uniunii Europene și NATO, este divizată de mai mulți ani în privința relațiilor cu Rusia, cu care are legături istorice apropiate.

Prezența la vot a fost de doar 23% în primul tur, desfășurat pe 25 octombrie, când Iotova a obținut 35% din sufragii, iar Gyurov – 32%.

Victoria Ilianei Iotova marchează o premieră în istoria țării: aceasta va fi prima femeie aleasă în funcția de președinte al Bulgariei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!