Curs valutar
  • EUR
    19.9997
    -0.134%
  • USD
    17.3383
    -0.1298%
  • RUB
    0.2089
    -1.0531%
  • RON
    3.8168
    -0.11%
  • UAH
    0.3877
    0.2063%

Toate știrile

13 august 2026

(VIDEO) Dacă îl recunoști, anunță Poliția! Bărbatul este căutat pentru escrocherie

24 Mart. 2021, 16:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
24 Mart. 2021, 16:19 // Societate //  Realitatea.md

Bărbatul ce apare în imagini este căutat de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sectorului Buiucani al Direcției de Poliție Chișinău, fiind suspectat de comiterea unei escrocherii. Acesta, aflându-se în incinta unui magazin amplasat pe strada Ion Creangă, sub pretextul de a efectua un apel telefonic, a cerut și primit de la un bărbat telefonul mobil de model Redmi Note, după care manifestând un comportament viclean și folosindu-se de faptul că victima nu îl vede, a dispărut.

Paguba care i-a fost cauzată bărbatului în vârstă de 30 de ani, constituie 4.500 de lei.

Conform legislației în vigoare, individul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 27.500 la 42.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informațiile la numărul de contact: 069 144 029

Confidențialitatea surselor de informare este garantată.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 11:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
13 Aug. 2026, 11:36 // Slider //  Vlada Ciorici

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a respins acuzațiile potrivit cărora tranzitul mărfurilor ucrainene ar afecta exportatorii moldoveni, printr-o reacție publicată pe rețelele de socializare.

„Tranzitul mărfurilor ucrainene nu va fi realizat în detrimentul exportatorilor moldoveni”, se arată în comunicatul instituției, care precizează că „mărfurile aflate în tranzit nu intră pe piața Republicii Moldova”.

Potrivit ministerului, reducerea de 50% se aplică exclusiv transportului feroviar al mărfurilor ucrainene aflate în tranzit către piețe externe, iar „tranzitul nu înseamnă import și nu pune automat producția moldovenească în concurență directă” cu cea ucraineană. Mărfurile rămân sub supraveghere vamală până la ieșirea din țară, transporturile fiind „înregistrate și urmărite electronic prin sistemul european NCTS”.

Instituția susține că Republica Moldova urmărește să atragă „aproximativ 600.000 de tone” din volumele pe care Ucraina intenționează să le transporte pe rute regionale până la finalul anului 2026. Cifra de 4,5 milioane de tone, vehiculată în spațiul public, reprezintă potrivit MIDR „capacitatea anuală estimată a unui eventual coridor feroviar, nu volumul convenit pentru următoarele luni”.

Calea Ferată din Moldova (CFM) va organiza transporturile „în funcție de capacitatea reală a infrastructurii, disponibilitatea materialului rulant, graficele de circulație și comenzile exportatorilor moldoveni”, mai arată sursa citată, care precizează că mecanismul „va fi ajustat dacă apar întârzieri sau presiuni asupra exporturilor naționale”.

Ministerul afirmă că tariful preferențial acordat Ucrainei „nu modifică tarifele aplicate exportatorilor moldoveni, iar diferența nu va fi transferată asupra producătorilor locali”. Pentru CFM, volumele suplimentare „pot aduce milioane de euro întreprinderii și pot susține funcționarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare”.

„Respectăm dreptul asociațiilor de agricultori de a semnala îngrijorări. Totuși, repetarea unor scenarii ipotetice nu le transformă în fapte”, se mai arată în comunicat.

MIDR susține că, în prezent, „nu există date care să arate că mecanismul a blocat exporturile moldovenești” sau „a permis comercializarea pe piața internă a mărfurilor declarate în tranzit”.

Instituția precizează că rămâne deschisă dialogului cu agricultorii și exportatorii și va comunica transparent datele privind volumele transportate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Asociația Producătorilor și Procesatorilor de Culturi Cerealiere și Oleaginoase „Forța Fermierilor” solicită autorităților transparență și explicații detaliate privind acordul referitor la tranzitul mărfurilor ucrainene prin Republica Moldova.

Fermierii cer explicații privind tranzitul cerealelor din Ucraina: „Există riscul blocării exporturilor din Moldova”

Economistul Iurie Rija avertiza ieri, 12 august, că reducerea cu 50% a tarifului de tranzit trebuie aprobată numai după evaluarea capacităților logistice și stabilirea unor condiții egale pentru exportatorii locali și cei ucraineni.

CFM ia în calcul o reducere de 50% pentru cerealele ucrainene: ce riscuri identifică un economist