Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Un director bancar din Moldova, condamnat la închisoare. Va achita și despăgubiri de peste 2,5 milioane de lei

10 Ian. 2025, 16:32
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Ian. 2025, 16:32 // Societate //  Realitatea.md

Directorul unei filiale a băncii BC „Moldindconbank” SA a fost condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul financiar-bancar și de a exercita activități legate de administrarea și gestionarea banilor și altor bunuri materiale pe un termen de 5 ani. Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Anticorupție (PA), persoana vizată a fost găsită vinovat de comiterea infracțiunilor de escrocherie și falsificare a documentelor oficiale.

Potrivit PA, pe lângă pedeapsa primită, instanța a dispus ca din contul condamnatului să fie încasată suma de peste 2,5 milioane de lei, drept despăgubiri pentru prejudiciul cauzat băncii. Aceasta include atât valoarea banilor furați, cât și venitul ratat.

„În cadrul anchetei, s-a stabilit că inculpatul, în calitate de director al filialei respective, ar fi abuzat de funcția sa pentru a falsifica mai multe documente bancare, precum cereri de deschidere a conturilor, declarații de identificare a beneficiarilor, ordine de încasare și eliberare a numerarului, precum și cereri de conversie a valutei. Falsificarea semnăturilor și a textelor din aceste documente a fost realizată în numele unor clienți ai băncii. Utilizând aceste documente false, inculpatul a deschis conturi bancare și a efectuat transferuri ilegale de bani din conturile clienților băncii în contul său personal.

Astfel, între aprilie 2012 și iunie 2013, au fost transferate aproximativ 900.000 de lei, cauzând un prejudiciu considerabil băncii și clienților acesteia”, se arată în comunicatul emis de PA.

Acuuzatorii de stat precizează că sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.