Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

DOC Polițele RCA se scumpesc din 14 ianuarie curent. Prețurile vor fi stabilite de companiile de asigurări

13 Ian. 2025, 17:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Ian. 2025, 17:41 // Actualitate //  Realitatea.md

Polițele RCA (n.r. asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto) se scumpesc din 14 ianuarie 2025, așa cum a și anunțat anterior Banca Națională a Moldovei (BNM) într-un comunicat de presă publicat la sfârșitul anului 2024. Se întâmplă în contextul liberalizării parțiale a sectorului de asigurări.

Potrivit Băncii Naționale, prețul pentru o poliță de asigurare RCA pentru vehiculele și asigurații care corespund acelorași criterii nu va mai fi identic la toți asiguratorii.

„Odată cu liberalizare parțială a primelor RCA, (…) acesta (n.r. prețul) va fi stabilit de către asiguratori reieșind din riscurile specifice portofoliilor sale de asigurări RCA. În perioada de liberalizare parțială, asigurătorii vor calcula și aplica primele de asigurare RCA  având la bază o metodologie unică stabilită de autoritatea de supraveghere, precum și un nivel minim al primelor de asigurare RCA în conformitate cu primele de referință”.

Sursele realitatea.md susțin că și Cartea Verde va fi mai scumpă. Preliminar, pentru o perioadă de 15 zile, prețul ar urma să crească de la 36 la 50 de euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, legea obligă orice șofer de pe teritoriul țării noastre să dețină o poliță RCA, tocmai pentru ca orice șofer, pasager, pieton din trafic să beneficieze de despăgubiri în urma unui posibil accident survenit pe teritoriul Republicii Moldova. Spre deosebire de asigurarea de tip CASCO, care este opțională, asigurarea RCA este obligatorie pentru orice deținător de mașină.

În comparație cu o altă asigurare obligatorie – „Carte Verde”, care își are efectele juridice doar în afara țării, asigurarea RCA este esențială pentru circulația pe drumurile naționale. Lipsa unei polițe RCA va duce în mod inevitabil la o amendă aplicată proprietarului autovehiculului de către poliția rutieră, cuprinsă între 1.500 și 3.000 de lei. În plus, acesta va suporta toate cheltuielile legate de dauna survenită în urma accidentului.

Perioada de acoperire a poliței RCA este de 12 luni pentru autovehiculele înregistrate în Republica Moldova.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!