Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Tiraspolul pune condiții? Sandu: Oferta de ajutor umanitar a fost condiționată de revizuirea Codului Vamal

14 Ian. 2025, 14:10
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
14 Ian. 2025, 14:10 // Politica //  Realitatea.md

Tiraspolul refuză ajutorul oferit de autoritățile de la Chișinău și partenerii de dezvoltare, în pofida crizei profunde de pe malul stâng, însă insistă pe revizuirea Codului Vamal al Republicii Moldova, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024. Menționăm că documentul obligă agenții economici din regiunea transnistreană să achite taxele în bugetul R. Moldova. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) care a durat câteva ore.

„Chișinăul s-a adresat Tiraspolului încă din luna noiembrie pentru a discuta situația și pentru a elabora soluții pentru această criză. Răspunsul Tiraspolului a fost negativ, deci în mod constant au refuzat elaborarea acestor soluții și a fost refuzată oferta unui potențial ajutor umanitar și nu doar din partea Chișinăului, ci și din partea partenerilor de dezvoltare. Trebuie să menționez aici că această ofertă de ajutor umanitar din partea Chișinăului pentru malul stâng a fost condiționată de revizuirea Codului Vamal al Republicii Moldova și alte lucruri total irelevante pentru această situație. Guvernul, așa cum cunoașteți, s-a oferit să cumpere gaze pentru malul stâng. Împreună cu partenerii din Ucraina am discutat posibilitatea livrării de cărbune pentru ca să se genereze energie electrică pentru malul stâng. Toate aceste oferte până când au rămas fără răspuns”, a declarat Maia Sandu.

De asemenea, președinta a mai spus că Tiraspolul blochează accesul ambulanțelor de pe malul drept pe cel stâng.

„Chișinăul a spus foarte clar că dacă sunt oameni/pacienți în stare complicată, aceștia pot fi transferați în spitalele de pe malul drept și această ofertă a fost refuzată. În continuare nu este permis nici accesul ambulanțelor de pe malul drept, pe malul stâng, pentru a ajuta oamenii la nevoie. Ca să fie foarte clar, scopul acestei crize umanitare provocate de Kremlin pe malul stâng este generarea unei crize politice pe malul drept și escaladarea situației. Federația Rusă în ultimii ani a întreprins mai multe încercări și acțiuni de destabilizare a situației pe malul drept și a încercat de fiecare dată să implice regimul de la Tiraspol în aceste acțiuni de destabilizare. Ceea ce se întâmplă acum este și o formă de presiune care vine de la Kremlin pe regimul de la Tiraspol pentru ca acesta să fie mai cooperant în aceste acțiuni ale Kremlinului orientate pentru a destabiliza situația în Republica Moldova. Nu este pentru prima dată”, a conchis Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că pe 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare noul Cod Vamal al Republicii Moldova, care obligă agenții economici din regiunea transnistreană să plătească taxe vamale la bugetul de stat. Până acum, companiile din stânga Nistrului plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean. Modificările au provocat nemulțumiri pe malul stâng.

Anterior, Oleg Serebrian, vicepremierul pentru Reintegrare, a spus că noile prevederi au anulat taxele de proceduri vamale, care erau mai mici, iar reglementările care au intrat în vigoare sunt egale pentru antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului, nu doar pentru cei transnistreni.

Serebrian le bate obrazul transnistrenilor pentru falsuri despre taxele vamale: Plătesc doar dacă exportă în China

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 18:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
14 Aug. 2026, 18:00 // Societate //  Daniela Baranovschi

Primarii din nordul țării au participat vineri, la Guvern, la prima rundă de consultări privind investițiile de care vor putea beneficia localitățile care aleg amalgamarea voluntară. Discuțiile au vizat modul în care vor fi acordate stimulentele financiare, pregătirea proiectelor și domeniile în care vor putea fi făcute investiții.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, le-au prezentat primarilor mecanismul prin care va fi acordat stimulentul destinat dezvoltării infrastructurii.

Acesta prevede 3.000 de lei pentru fiecare locuitor al localităților amalgamate. Banii vor fi gestionați de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională, iar primele alocări sunt planificate pentru începutul anului 2027.

Primarii au discutat și despre proiectele care ar putea fi finanțate. Printre acestea se numără lucrări la drumurile locale, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, iluminat public, eficiența energetică a clădirilor, dar și investiții în școli, instituții medicale, cultură, servicii sociale, gestionarea deșeurilor și amenajarea spațiilor publice.

Reprezentanții Guvernului le-au transmis primarilor că proiectele trebuie să pornească de la problemele reale ale oamenilor și să aducă beneficii cât mai multor locuitori. Autoritățile locale sunt îndemnate să discute cu cetățenii și să stabilească împreună prioritățile.

Alexei Buzua subliniat că pentru realizarea unor proiecte importante este nevoie de echipe bine pregătite în primării, proiecte bine elaborate și capacitate de cofinanțare și implementare.

„Unica noastră șansă să dezvoltăm localitățile noastre, să eliminăm inegalitățile, este să avem proiecte mari, iar proiectele mari vin acolo unde există capacități”, a declarat Buzu.

La rândul său, ministrul Vladimir Bolea a spus că investițiile vor fi orientate în special spre dezvoltarea drumurilor și extinderea sistemelor de apă și canalizare.

„Nu există sate importante și sate lipsite de importanță, toate sunt satele Republicii Moldova, în toate locuiesc cetățenii noștri”, a declarat ministrul.

Consultările vor continua și cu primarii din celelalte regiuni ale țării. Guvernul susține că întâlnirile vor permite autorităților locale să clarifice condițiile de finanțare și să pregătească din timp proiectele.

Pentru localitățile care aleg amalgamarea voluntară, Guvernul a anunțat un pachet de stimulente estimat la 6,5 miliarde de lei, care include sprijin pentru pregătirea procesului de amalgamare, dezvoltarea infrastructurii și consolidarea capacității administrative.