Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

VIDEO Culisele teatrului găgăuz

31 Ian. 2025, 15:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
31 Ian. 2025, 15:26 // Actualitate //  Realitatea.md

„Un popor fără teatru este un popor în neființă”. Este expresia scriitorului găgăuz, Dionis Tanasoglu, al cărui nume poartă Teatrul național din Ceadîr-Lunga.

Fondat în 1997, teatrul și-a deschis ușile pentru primii spectatori cu mulți ani înainte, în anul 1970, când Dionis Tanasoglu organiza spectacole cu participarea actorilor amatori. Abia la sfârșitul anilor ’80 a fost organizată înscrierea studenților găgăuzi la Institutul de arte, unde disciplinele de profil, regie, artă actoricească și arta vorbirii scenice erau predate în limba găgăuză, iar restul disciplinelor – în limba rusă.

Primul spectacol jucat la teatrul din Ceadîr-Lunga a fost în limba găgăuză – piesa se numea „Oglan și Leancă”, scrisă de Dionis Tanasoglu, și reprezenta o analogie a operei „Romeo și Julietta” a lui ­Shakespeare. Atunci sala era neîncăpătoare, iar locuitorii autonomiei pentru prima dată au văzut un spectacol în limba găgăuză prezentat de actorii profesioniști din cadrul unui teatru național.

În prezent, trupa teatrului din Ceadîr-Lunga este formată din 12 actori, iar majoritatea spectacolelor se joacă în limba găgăuză. Unele piese sunt în limba rusă, iar „Cocoșul și soarele” – în limba română.

În anul 2021, teatrul din Ceadîr-­Lunga a obținut premiul mare la Gala ­UNITEM, pentru spectacolul „Mozgoroi”, cel mai bun spectacol pentru copii.

Performanța pe scenă, în limba găgăuză, a fost ceva nou pentru poporul nostru. Până atunci nu exista teatru, totul se organiza la nivel de amatori. Dar spectacolul în regia lui Dionis Tanasoglu a fost primul spectacol profesionist în limba găgăuză.

Misiunea teatrului constă nu doar în păstrarea culturii, cel mai important este să păstrăm și să promovăm limba găgăuză corectă și din acest motiv noi jucăm mai multe spectacole pentru copii.

Mihail Constantinov, elevul lui Dionis Tanasoglu și actualul director al Teatrului național „Dionis Tanasoglu”: „Noi, teatrul găgăuz, prezentăm la festivaluri teatrale internaționale nu doar poporul nostru, ci și Republica Moldova”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Gagauzia Dialogue”, implementat de CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate în materiale aparțin autorilor și nu reprezintă pozițiile CMI sau ale Suediei.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 20:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 20:40 // Slider //  Ana Panaguța

Magnatul american din domeniul tehnologiei, Elon Musk, directorul companiei SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat condiţiile de utilizare ale serviciului Starlink, după ce, pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, viteza conexiunii sale a fost limitată timp de câteva zile, informează news.ro.

„Condiţiile de utilizare ale Starlink au rămas neschimbate: este vorba de un sistem civil, nu de un mijloc de a ucide. Orice încălcare a acestor condiţii va duce la întreruperea serviciului”, a scris Musk într-un mesaj postat sâmbătă pe X.

El a adăugat că Starlink rămâne „crucial pentru apărarea Ucrainei, deoarece este singurul sistem care nu poate fi bruiat sau distrus, cel puţin pentru moment. Dacă Starlink ar fi dezactivat, linia frontului ucrainean s-ar prăbuşi imediat”, a subliniat el într-un alt mesaj.

Deşi Elon Musk şi-a schimbat de mai multe ori poziţia cu privire la Ucraina de la invazia rusă a ţării în 2022, el a afirmat întotdeauna că orice problemă ţine de responsabilitatea guvernului american, şi nu a companiei sale, SpaceX.

Kievul se bazează pe sistemul de comunicaţii prin sateliţi civili Starlink, precum şi pe versiunea sa de nivel militar, Starshield, în eforturile sale de a se apăra împotriva atacurilor ruseşti cu rachete şi drone.

Ministrul ucrainean al Apărării, Evgheni Khmara, a declarat sâmbătă că conexiunea sistemului Starlink era din nou „stabilă”, viteza Starlink/Starshield depăşind 400 Mbit/s. „Acest rezultat este important în primul rând pentru frontul nostru, pentru militarii noştri, pentru funcţionarea dronelor, pentru logistică şi pentru comunicaţii”, a adăugat el.

Ucraina se plângea de câteva zile de o limitare a vitezei terminalelor Starlink la peste 160 km/h. Concret, aceasta înseamnă că aparatele militare ucrainene, în special dronele aeriene, îşi pierd conexiunea dacă depăşesc această viteză.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Washingtonul că se află la originea acestor limitări şi că nu a avertizat Kievul în repetate rânduri cu privire la sosirea rachetelor ruseşti înainte ca acestea să lovească. Casa Albă şi Elon Musk, a cărui companie SpaceX administrează Starlink, au negat amândoi că ar fi responsabili de limitarea acestui sistem satelitar.

Vineri, Donald Trump a anunţat că Elon Musk a „reactivat” reţeaua Starlink pentru Ucraina. Aceste limitări au început după un moment de maximă tensiune între Volodimir Zelenski şi Donald Trump, care şi-au adresat critici dure prin intermediul mass-media.