Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0%
  • USD
    17.5246
    0%
  • RUB
    0.2070
    0%
  • RON
    3.8236
    0%
  • UAH
    0.3922
    0%

Toate știrile

20 septembrie 2026

Lucrările la linia electrică Vulcănești – Chișinău se desfășoară conform graficului. Când vor fi finalizate

16 Ian. 2025, 20:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
16 Ian. 2025, 20:31 // Actualitate //  Ana Panaguța

Lucrările la Linia electrică aeriană 400 kV Vulcănești – Chișinău se desfășoară conform graficului, informează Ministerul Energiei. Progresul general de implementare a lucrărilor de construcție LEA este de circa 49% și cuprinde aproximativ 190 de fundații și 30 de piloni asamblați din totalul de 500, iar șantierul de construcție se extinde pe o distanță de circa 65 de kilometri.

Mersul lucrărilor a fost examinat în cadrul unei ședințe convocate de prim-ministrul Dorin Recean cu participarea  implementatorului proiectului, companiilor de construcții și altor instituții implicate.

Premierul a subliniat importanța strategică a acestui proiect de infrastructură pentru securitatea energetică a țării, în contextul actualelor realități regionale și a cerut tuturor părților implicate să se mobilizeze și să nu admită întârzieri în graficul de realizare a lucrărilor. Termenul-limită pentru finalizarea construcției și punerea în funcțiune a liniei este luna decembrie a anului curent.

„Cu linia electrică Vulcănești-Chișinău în funcțiune vom putea transporta energie electrică fără a trece prin nodul energetic al MGRES, astfel Federația Rusă va pierde ultimul instrument de șantaj energetic asupra țării noastre. De aceea este important ca lucrările să fie urgentate și realizate în termen”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean.

Totodată, prim-ministrul a cerut companiilor responsabile de construcție: KEC International Limited, consorțiului de companii Siemens Energy SRL – Electromontaj SA – Energotech SA să prezinte programul de realizare a lucrărilor, actualizat conform solicitării, și să raporteze săptămânal progresele înregistrate către Ministerul Energiei și Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE). La ședință s-a anunțat că Stația electrică Chișinău va fi finalizată până în luna august 2025.

Pentru eficientizarea procesului de monitorizare a executării, reprezentanții UCIPE și ai Ministerului Energiei vor realiza vizite săptămânale sau bisăptămânale în locurile de desfășurare a lucrărilor de construcție/modernizare/extindere din cadrul PDSE pentru a înregistra progresele.

Lucrările de construcție au fost lansate efectiv în luna aprilie 2024, după elaborarea și aprobarea proiectului tehnic și realizarea condițiilor premergătoare lucrărilor. Acestea sunt în proces de desfășurare în UTA Găgăuzia, raioanele Leova, Cahul și Taraclia. Materialele și componentele necesare construcției LEA au fost produse și livrate în volum de 90%.

Totodată, pentru a reuși realizarea lucrărilor în termen, KEC International Limited a dat asigurări că, din luna martie, odată cu încălzirea vremii, va spori numărul de muncitori în teren.

Potivit UCIPE, lucrările sunt executate în ritm continuu, fiind planificată asamblarea a 50 de piloni adiționali în lunile de iarnă. Cu toate acestea, tempoul de lucru este condiționat de starea vremii, iar planificarea lucrărilor și a echipelor de muncitori în teren se va face în conformitate cu planul de lucru agreat, potrivit căruia LEA va fi dată în exploatare la finele anului 2025.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
20 Sept. 2026, 19:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Sept. 2026, 19:02 // Slider //  Ana Panaguța

Inteligența artificială ar putea îmbunătăți productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă și să accentueze inegalitățile, să suprasolicite rețelele electrice și să sporească dependența de tehnologia străină, cu excepția cazului în care guvernele statelor membre aprofundează integrarea economică, susține Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite hotnews.ro.

Într-un raport pregătit pentru reuniunea informală a miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană, care a avut loc la Dublin în 18 și 19 septembrie, FMI precizează că beneficiile și costurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea fi distribuite inegal între țări, regiuni și categorii de lucrători. De asemenea, raportul subliniază că finalizarea pieței unice a UE ar contribui la o distribuție mai echilibrată a adoptării IA și a beneficiilor acesteia în interiorul blocului comunitar.

Documentul FMI repetă îngrijorările exprimate anterior de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, precum și de Comisia Europeană, potrivit cărora fragmentarea piețelor europene de capital, energie și muncă frânează investițiile și inovarea.

60% dintre angajații marilor economii sunt expuși

FMI estimează că aproximativ 60% dintre lucrătorii din economiile europene avansate ocupă posturi cu o expunere mare pe AI.

Deși unii ar putea deveni mai productivi datorită instrumentelor bazate pe AI, alții riscă să-și piardă locurile de muncă pe măsură ce sarcinile repetitive sunt automatizate, în special în sectoarele unde AI tinde mai degrabă să înlocuiască forța de muncă, decât să o completeze.

Raportul menționează că centrele de date din Europa consumă deja aproximativ 3% din energia electrică a continentului, iar cererea de electricitate va crește semnificativ pe măsură ce utilizarea AI se extinde. Marile centre tehnologice, precum Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris și Dublin, se numără printre zonele cele mai expuse, aglomerările de centre de date punând deja presiune asupra rețelelor electrice locale. Pentru a remedia această situație, UE ar trebui să investească în infrastructura electrică transfrontalieră și să aprofundeze integrarea pieței europene de energie, recomandă FMI.

De asemenea, documentul avertizează că Europa riscă să creeze o nouă dependență strategică, având în vedere dominația SUA și a Chinei în dezvoltarea modelelor de AI.

Potrivit FMI, Europa va avea nevoie de investiții semnificative în propria industrie de AI pentru a evita dependența de tehnologia străină. Totodată, raportul sugerează că beneficiile AI ar putea fi distribuite inegal atât între statele membre, cât și în interiorul acestora.

Se preconizează că economiile mai avansate vor beneficia disproporționat de pe urma acestei tehnologii, fiind mai bine pregătite și mai expuse la Inteligența Artificială.