Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Starea lacurilor din țară, evaluată de specialiști. Eroziunea și fisurile în beton, printre problemele majore

21 Ian. 2025, 21:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
21 Ian. 2025, 21:24 // Actualitate //  Ana Panaguța

Majoritatea lacurilor mari din țară se află în stare satisfăcătoare, au constat specialiștii de la Ministerul mediului și cei de la Administrația Națională „Apele Moldovei”, care au inventariat cele mai mari bazine acvatice. Această verificare a fost realizată pentru a evalua starea reală a lacurilor și capacitatea de rezistență a barajelor cu scopul de a preveni posibilele pericole sau inundații.

Potrivit Ministerului Mediului, rezultatele inventarierii au arătat că din cele 58 de lacuri inspectate, 34 se află într-o stare satisfăcătoare, în celelalte cazuri sunt necesare intervenții. Problemele majore identificate sunt eroziunea, fisurile în beton, corodarea structurilor metalice și nevoia de modernizare a sistemelor de evacuare a apelor de urgență.

Administrația Națională „Apele Moldovei” va veni cu recomandări către toți proprietarii și gestionarii acestor lacuri pentru a interveni și exclude orice formă de pericol.

„Protejarea apei este o prioritate națională. Schimbările climatice, lipsa precipitațiilor, inclusiv iarna, și temperaturile în creștere pun o presiune tot mai mare asupra apelor de suprafață și subterane. De aceea, lucrăm intens la implementarea unor soluții eficiente”, a declarat ministrul mediului, Sergiu Lazarencu.

În vederea asigurării condițiilor pentru buna gestionare a lacurilor mari din R. Moldova, Guvern va aproba noi reglementări privind exploatarea lacurilor. Acestea vor obliga administratorii să efectueze expertize tehnice pentru baraje sau diguri, ținând cont de faptul că majoritatea construcțiilor hidrotehnice au termenul de exploatare depășit.

Totodată va fi interzisă evacuarea totală a apei din lacuri fără acordul primăriei, consiliului local, decizia Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și avizul Administrației Naționale „Apele Moldovei”.

O altă prevedere se referă la elaborarea și înregistrarea regulamentelor de exploatare a lacurilor, care vor asigura un management corect și eficient al resurselor de apă, conform metodologiei aprobate de Guvern.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 21:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 21:00 // Societate //  Realitatea.md

În Moldova sunt peste 15 mii de locuri de muncă vacante, anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Printre cei mai căutați sunt muncitorii auxiliari, cusătoresele, conducătorii auto, bucătarii și vânzătorii, transmite IPN.

Peste 88% dintre locurile de muncă disponibile sunt în mediul rural. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot solicita informații și sprijin la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.

Potrivit Agenției, cetățenii pot găsi oportunități de angajare indiferent de nivelul de studii sau experiența pe care o au.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!