Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Verde pentru camioanele blocate în Rusia. Serviciul Vamal rus le-a permis ieșirea din țară

21 Ian. 2025, 20:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
21 Ian. 2025, 20:27 // Actualitate //  Ana Panaguța

Vehiculele moldovenești, stopate la frontiera Federației Ruse, au primit permisiunea de ieșire din țară. Agenția Națională Transport Auto precizează că Serviciul Vamal Federal a permis ieșirea în baza autorizațiilor unitare din cota anului 2024, transmite IPN.

Sesizările operatorilor de transport moldoveni au parvenit la începutul acestei luni. Acestora nu le-a fost permisă ieșirea din Federația Rusă pe motiv că autoritățile ruse nu ar fi prelungit termenul de valabilitate al autorizațiilor emise anul trecut. La rândul său, autoritățile moldovene au precizat că autorizațiile sunt valabile până pe 31 ianuarie 2025.

Autoritățile de la Chișinău au transmis mai multe demersuri către structurile de stat din Rusia, în care au făcut trimitere la valabilitatea până la 31 ianuarie 2025 a autorizațiilor acordate operatorilor de transport moldoveni pentru anul 2024 și deblocarea vehiculelor stopate.

„În ceea ce privește contingentul de autorizații pentru efectuarea transportului rutier internațional de mărfuri pe teritoriul Federației Ruse în anul curent, ANTA va reveni cu detalii imediat ce va recepționa decizia Ministerului Transporturilor al Federației Ruse”, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale Transport Auto.

Camioanele din Moldova, blocate la hotarul Rusiei: ANTA explică ce întreprind autoritățile din Republica Moldova

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!