Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) în Republica Moldova a organizat joi, 23 ianuarie curent, o ceremonie de premiere a lucrărilor de artă ale studenților moldoveni și migranți inspirate de tema „Fiecare etapă”. Această inițiativă a făcut parte din sărbătorile care marchează Ziua Internațională a Migranților 2024.
În luna decembrie a anului trecut, OIM Moldova a colaborat cu Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice pentru a implica tinerii artiști moldoveni și migranți să-și exprime perspectivele asupra migrației și să dea viață temei „Fiecare etapă” prin diferite metode artistice. Expoziția organizată cu succes a permis tuturor participanților să fie martorii angajamentului artistic și talentului excepțional al tinerilor artiști.
Comitetul de premiere compus din OIM, Inspectoratul General pentru Migrație, Academie și Consiliul Național al Tineretului din Moldova au evaluat 35 de lucrări de artă și au identificat trei câștigători: Anastasia Radoutska, din Ucraina, categoria pictură cu „ Vremuri schimbătoare”; Alisa Lungul, din Moldova, categoria grafică/ acuarelă cu „Căutând steaua”; Daniela Ezbiceac, din Moldova categoria ceramică, cu „Speranță”.
„Dedicarea și creativitatea voastră au îmbogățit cu adevărat Ziua Internațională a Migranților 2024 cu o componentă artistică vibrantă. Lucrările voastre vor permite să fim martori ai angajamentului artistic și talentului excepțional al studenților moldoveni și migranți de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Astăzi, sărbătorim talentul vostru și aducem un omagiu contribuțiilor migranților prin intermediul incredibilei voastre lucrări de artă”, a declarat Ester Ruiz de Azua, șefa misiunii OIM Moldova.
„Îmi exprim sincerele mulțumiri și felicitări studenților și profesorilor supervizori pentru că și-au asumat această provocare într-un timp atât de scurt și pentru că au reflectat, cu empatie și implicare, asupra unui subiect relevant la nivel global cu care omenirea se confruntă astăzi: migrația. Mă bucur că printre participanții și câștigătorii concursului sunt și studenții noștri ucraineni care și-au reflectat sentimentele și experiențele”, a declarat Victoria Melnic, rectorul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Lucrările de artă ale studenților vor fi promovate pe paginile de social media ale OIM Moldova.

