Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

16 august 2026

Cine ar fi principalii suspecți în cazul furtului tezaurului dacic din Olanda

27 Ian. 2025, 11:10
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Ian. 2025, 11:10 // În Lume //  Realitatea.md

Furtul tezaurului dacic din cadrul expoziției „Dacia. Regatul aurului și argintului” de la Muzeul Drents din Assen continuă să fie investigat intens de autoritățile olandeze. Hoții au folosit o explozie pentru a pătrunde în clădire, iar în doar trei minute au sustras patru piese de tezaur inestimabile: Coiful de Aur de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur.

Mașina hoților, descoperită arsă

Anchetatorii au găsit autoturismul utilizat de hoți, un Volkswagen Golf furat din Alkmaar, la aproximativ 200 km de Assen. Mașina a fost descoperită arsă lângă localitatea Rolde, la doar 6 kilometri de locul jafului.

Potrivit poliției, hoții au incendiat mașina pentru a-și ascunde urmele și au fugit mai departe cu un alt vehicul, observat în apropiere de locul incendiului, scrie Playtech.ro.

„Autoturismul a fost furat în 23 sau 24 ianuarie, iar numărul de înmatriculare, cel mai probabil, a fost furat anterior. Poliția a obținut imagini care surprind momentul în care mașina a fost incendiată și suspectează că hoții au fugit cu o altă mașină,” notează publicația olandeză De Telegraaf.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Suspecții principali: clanul Remmo și alte rețele internaționale

Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca hoții să fie români, însă în vizorul lor se află și infamul clan Remmo, o grupare de crimă organizată libanezo-kurdă cunoscută pentru jafuri de amploare în Europa, inclusiv furturi spectaculoase de artă în Germania.

Autoritățile olandeze colaborează cu Interpol și analizează înregistrările camerelor de supraveghere, precum și depozițiile angajaților muzeului.

Un alt indiciu crucial este un bărbat suspect care a fost văzut cu cinci zile înainte de jaf, purtând o șapcă și o geantă mare.

„Acesta avea un comportament ciudat, iar acum este investigat de poliție,” confirmă anchetatorii.

Un jaf bine planificat

Directorul Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Târnoveanu, a subliniat caracterul planificat al jafului: „Este evident că hoții știau exact ce să ia. S-au dus direct la vitrinele care conțineau Coiful de Aur de la Coțofenești și brățările dacice. Totul a fost bine pregătit.”

Explozia folosită pentru a sparge un zid de beton armat al sălii de expoziție a fost descrisă drept o premieră în istoria jafurilor muzeale europene. „Totul a durat doar două minute,” a explicat Târnoveanu.

Valoarea artefactelor și riscul distrugerii

Coiful de Aur de la Coțofenești și brățările dacice din aur sunt bunuri de patrimoniu cultural național, ceea ce le face imposibil de vândut legal. Cu toate acestea, există temeri că hoții ar putea decide să topească artefactele pentru a valorifica aurul.

„Valoarea lor istorică este inestimabilă. Dacă vor fi topite, pierderea va fi ireparabilă, iar hoții vor obține doar câteva zeci de mii de euro pentru aurul rezultat,” au avertizat specialiștii.

Până acum, poliția a primit peste 60 de ponturi și investighează activ traseul hoților, cu o echipă formată din 20 până la 35 de ofițeri dedicată cazului.

„Colaborarea internațională este esențială pentru a aduce artefactele acasă și pentru a prinde vinovații,” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Tărnea.

Furtul rămâne unul dintre cele mai mari jafuri de patrimoniu din Europa, iar autoritățile speră să împiedice distrugerea acestor simboluri ale istoriei și identității naționale a României.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
16 Aug. 2026, 09:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
16 Aug. 2026, 09:21 // Slider //  Ana Panaguța

Drona care a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 16 august a fost doborâtă în România de un avion de vânătoare F-18 al Forțelor Aeriene Spaniole, a declarat ministrul interimar al Apărării de la București, Radu Miruță, scrie antena3.ro.

Potrivit oficialului român, aparatul de zbor a venit din Ucraina, a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona de frontieră dintre cele trei țări, după care a intrat în România la ora 04:44.

Avioanele F-18 spaniole, aflate în misiune de Poliție Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, au fost ridicate preventiv. După aproximativ 15 minute de la intrarea dronei în spațiul aerian românesc, aceasta a fost identificată pe radarele avioanelor de luptă și doborâtă într-o zonă nelocuită dintre localitățile Băleni și Cudalbi, județul Galați.

Deocamdată, autoritățile române nu au stabilit tipul și proveniența dronei. Resturile aparatului urmează să fie recuperate, iar zona impactului a fost verificată cu ajutorul unui elicopter.

Precizăm că, o dronă de tip Shahed 138 (Geran 2) a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 16 august, după ce a intrat din Ucraina, informează Ministerul Apărării.

Drona a survolat teritoriul Republicii Moldova și a părăsit spațiul aerian al țării la ora 04:49, prin localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul, îndreptându-se spre România.

Dronă Shahed, detectată deasupra Moldovei. A intrat din Ucraina și a ieșit spre România