Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Trump anunță că se întâlneşte cu Putin în Arabia Saudită și intenționează să se ducă în Rusia

13 Feb. 2025, 10:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Feb. 2025, 10:51 // Actualitate //  Realitatea.md

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că urmează să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, la puţin timp după ce a discutat la telefon cu cel din urmă şi au convenit să lanseze „imediat” negocieri prin care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Ne întâlnim în Arabia Saudită”, le-a declarat preşedintele american unor jurnalişti la Casa Albă.

 

Liderul republican de la Casa Albă a adăugat că vede „o încetare a focului în Ucraina într-un viitor nu prea îndepărtat” şi a precizat, la fel ca secretarul său al apărării, Pete Hegseth, că aderarea Ucrainei la NATO „nu este realistă”.

Trump a subliniat totodată că Ucraina „va trebui (să organizeze – n.r.) alegeri la un moment sau altul”. Legea marţială instaurată din cauza invaziei ruse la scară largă a dus automat la amânarea alegerilor prezidențiale, prevăzute iniţial în martie 2024. Volodimir Zelenski se află la conducerea Ucrainei din mai 2019.

În urma unei convorbiri telefonice de o oră şi jumătate cu Vladimir Putin, Donald Trump a anunţat că „a convenit să colaboreze strâns” cu autorităţile ruse în vederea organizării unor negocieri cu privire la Războiul din Ucraina. Acest lucru va avea loc „vizitându-ne ţările”, a anunţat preşedintele american, care-şi deschide astfel uşa unei vizite în Rusia.

Barack Obama este ultimul preşedinte american care a efectuat o vizită în Rusia, în 2013, în cadrul unui summit G20.

La puţin timp după convorbirea sa cu liderul de la Kremlin, Donald Trump a discutat cu Volodimir Zelenski, care anunţă că a „vorbit îndelung despre posibilităţile ajungerii la pace”. Liderul ucrainean a subliniat totodată că a discutat cu omologul său de la Casa Albă despre „detaliile conversaţiei sale cu Putin”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 21:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Nov. 2026, 21:18 // Slider //  Ana Panaguța

Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat 12 observatori internaționali din partea instituțiilor diplomatice ale Turciei pentru monitorizarea alegerilor regionale din 15 noiembrie 2026. Este vorba despre șase reprezentanți ai Consulatului General al Republicii Turcia la Comrat și alți șase din partea Ambasadei Republicii Turcia în Republica Moldova.

Totodată, CEC a confirmat 18 persoane în calitate de interpreți. Dintre acestea, două sunt din partea Consulatului General al Republicii Turcia la Comrat, iar 16 reprezintă Congresul Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei.

Deciziile au fost aprobate în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei. În aceeași ședință, membrii CEC au avizat proiectul de lege privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, precum și modificările cadrului normativ privind administrația publică locală, în contextul reformei.

De asemenea, Comisia a propus modificarea Codului electoral și a legislației conexe, pentru a reglementa mai clar publicitatea politică și electorală în mediul online. Propunerile vizează transparența finanțării și promovării conținutului electoral, implicarea terților în campaniile politice, dar și identificarea și responsabilizarea celor care desfășoară astfel de activități în mediul digital.

În cadrul ședinței, CEC a mai autorizat compania „C.B.S.-RESEARCH” să desfășoare, în perioada 3-12 noiembrie, un sondaj de opinie în UTA Găgăuzia. Rezultatele cercetării nu vor fi făcute publice.

Hotărârile adoptate vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale, la rubrica „Ședințe CEC”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!