Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Șeful diplomației franceze anunță un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Parisul „nu vrea o pace de mântuială”

18 Feb. 2025, 13:28
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Feb. 2025, 13:28 // Actualitate //  Realitatea.md

Franţa nu vrea o „pace de mântuială”, avertizează marţi ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot, în timp ce ruşii şi americanii purtau negocieri în Arabia Saudită fără Ucraina şi fără europeni, relatează AFP, potrivit news.ro.

Ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot anunţă că, „pentru a-l obliga pe (preşedintele rus) Vladimir Putin să se aşeze la masa negocierilor”, o nouă serie de sancţiuni urmează să fie impusă Rusiei „lunea viitoare” – cea de-a 16-a de la începutul Războiului din Ucraina.

Acest al 16-lea pachet de sancţiuni europene urmează să vizeze „resursele energetice pe care Rusia le foloseşte pentru a-şi finanţa efortul de război”.

„Noi vrem pacea şi o vrem în mod durabil. Dacă vrem să evităm ca linia păcii se apropie de noi, va trebui un tratat de pace care să descurajeze ameninţarea rusă.

Va trebui să facem eforturi importante. Va trebui să oferim garanţii”, subliniază el, adăugând că este „prea devreme” să le prezinte detaliat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fostul președinte Biden și aliații Kievului din întreaga lume au impus valuri de sancțiuni Moscovei din cauza invaziei sale din Ucraina în urmă cu trei ani, cu scopul de a slăbi economia rusă și de a limita eforturile de război ale Kremlinului.

Rușii vor din Ucraina și teritoriul pe care nu l-au ocupat. Kremlinul cere o negociere cu SUA și asupra Europei

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!