Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Tragic. Doi pensionari din Șoldănești și Cahul și-au pierdut viața în incendii

20 Feb. 2025, 12:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
20 Feb. 2025, 12:08 // Actualitate //  Cătălina Boico

Două persoane de 82 de ani și 75 de ani și-au pierdut viața, după ce locuințele acestora au fost cuprinse de flăcări. Tragediile s-au produs miercuri, 19 februarie.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), primul caz a avut loc în satul Cobîlea, raionul Șoldănești. La fața locului, pompierii  au depistat în interiorul casei, cadavrul parțial carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 82 de ani.

„În urma cercetărilor, specialiștii IGSU au constatat, preliminar, că incendiu a fost cauzat de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea sobei de încălzit. Cel mai probabil, femeia a lăsat ușa sobei deschisă, ceea ce a dus la căderea jăraticului pe podea și la izbucnirea ulterioară a arderii. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort”, transmite IGSU.

Un alt inceniu, soldat cu decesul unei persoane a fost înregistrat în dimineața zilei de miercuri, 19 februarie, într-o casă de locuit din orașul Cahul.

„La fața locului, a intervenit un echipaj de pompieri, care a stabilit că focul a afectat canapeaua, pe care a fost depistat cadavrul parțial carbonizat al unui bărbat în vârstă de 75 de ani. Primele cercetări efectuate de specialiștii IGSU au stabilit prealabil, că incendiu a izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului, întrucât la fața locului au fost găsite mai multe mucuri de țigări”, se mai arată în comunicatul emis de instituție.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă, repetat, oamenii să fie extrem de prudenți în procesul de aprindere a focului în sobă, respectând cu strictețe normele de securitate. Lângă sobă să fie plasată o tablă metalică, pentru a preveni riscul de incendiu în caz de cădere a jăraticului pe podea. Mai mult ca atât, o atenție deosebită trebuie acordată persoanelor în etate și celor singuratice, care necesită ajutor în aprinderea și monitorizarea focului în sobă.

De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să evite fumatul în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor combustibile sau celor ușor inflamabile. Țigările aprinse NU trebuie să fie lăsate fără supraveghere. În vederea prevenirii unor incendii, țigările trebuie să fie stinse în scrumieră cu puțină apă, iar apoi aruncate în coșul de gunoi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De la începutul anului 2025, au fost înregistrate 318 de incendii, în urma cărora 29 de persoane au decedat.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:28 // Slider //  Vlada Ciorici

Mii de persoane au protestat, sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP și EFE, citate de Agerpres.

Conform AFP, aproximativ 25.000 de persoane au participat la manifestația din capitala spaniolă, conform datelor comunicate de prefectura Madridului. Protestatarii au cerut protejarea sistemului public de pensii și a serviciilor publice, în contextul acuzațiilor lansate de stânga la adresa Partidului Popular (PP), de opoziție, privind o posibilă privatizare parțială a sistemului public de pensii.

Marșul s-a desfășurat în liniște, pe o distanță de aproape doi kilometri, între gara Atocha și strada Alcala, trecând pe lângă Muzeul Prado și prin piața Cibeles.

„Pensiile trebuie să fie intangibile!”, a declarat Pilar, o femeie de 64 de ani, citată de AFP. Aceasta și-a exprimat îngrijorarea față de tendința de privatizare a serviciilor și a cerut apărarea educației și sănătății publice. Un alt participant, Juan Fernandez, în vârstă de 38 de ani, angajat în administrația publică la Sevilia, a spus că trăiește „în incertitudine” în privința viitoarei sale pensii și s-a opus unei reforme care ar permite privatizarea sistemului.

Liderul PP, Alberto Alberto Nuñez Feijoo, a declarat, luni, că formațiunea sa va majora pensiile conform legii dacă va câștiga alegerile. Declarația a venit ca răspuns la acuzațiile guvernului condus de Sanchez, potrivit cărora conservatorii ar intenționa să modifice mecanismul actual de indexare a pensiilor în funcție de inflație, aplicat de la 1 ianuarie 2022. La sfârșitul anului 2021, PP a votat împotriva proiectului de lege, criticând costurile acestuia pentru finanțele publice.

În paralel cu dezbaterea privind pensiile, Pedro Sanchez a abordat drepturile sociale și economice în cadrul unui miting de precampanie organizat sâmbătă la Palatul Congreselor din Granada. Liderul socialist a afirmat că, dacă va conduce guvernul în următoarea legislatură, va consolida și va garanta prin constituție dreptul la avort.

Sanchez a promis, de asemenea, că va menține eutanasia ca „o cucerire” și a avertizat asupra reducerilor de drepturi sociale și economice pe care, în opinia sa, le-ar putea aduce guvernele Partidului Popular sau ale formațiunii de extremă dreapta Vox, relatează agenția spaniolă EFE.

Premierul l-a criticat pe Feijoo pentru declarațiile acestuia despre feminism și drepturile femeilor. „A fi feminist nu înseamnă să crești printre femei, a fi feminist nu înseamnă să restrângi drepturile femeilor”, a afirmat Sanchez, adăugând că niciun bărbat nu ar trebui să mai controleze drepturile și corpul femeilor.

La mitingul din Granada, Sanchez a fost însoțit de Maria Jesus Montero, liderea socialiștilor din Andaluzia. El și-a început discursul prin lectura poemului „Cantos nuevos”, al poetului Federico Garcia Lorca, originar din această regiune.

Pedro Sanchez a convocat alegeri legislative anticipate pentru 29 noiembrie, după ce parlamentul spaniol a respins, la începutul lunii octombrie, două măsuri guvernamentale privind criza locuințelor. Decizia vine în contextul dificultăților coaliției de guvernare de a obține sprijin parlamentar pentru proiectele sale. Premierul a declarat că urmărește obținerea unei majorități progresiste mai largi pentru a putea continua reformele și a aborda probleme precum inegalitățile sociale, serviciile publice și accesul la locuințe, potrivit agenției Reuters.

În Spania, pensia medie pentru limită de vârstă era de 1.576 de euro pe lună în septembrie, pentru aproape 6,8 milioane de beneficiari, potrivit autorităților spaniole, citate de AFP.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova