Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Mărturiile lui Ghenadie Cosovan, veteran al Războiului de Independență: „Am văzut pe câmpul de luptă eroi”

28 Feb. 2025, 11:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Feb. 2025, 11:00 // Actualitate //  Realitatea.md

Pe 2 martie, în Republica Moldova va fi marcată Ziua Memoriei și Recunoștinței, dedicată eroilor căzuți în conflictul armat de pe Nistru din 1992. La 33 de ani de la izbucnirea acestui război, veteranii și familiile celor care și-au pierdut viața își amintesc de sacrificiile făcute pentru apărarea independenței și suveranității țării.

Ministerul Afacerilor Interne readuce în lumină mărturiile celor care au luptat pe câmpul de bătălie. Printre aceștia, Ghenadie Cosovan, colonel de poliție în rezervă și veteran al Războiului de Independență, rememorează acele zile cumplite:

„Am avut impresia că sunt în iad. Era luptă pe viață și pe moarte. Am văzut pe câmpul de luptă eroi… eroi adevărați. Aveau vârstă începând cu 18 ani, cu arma în mână. Își apărau pământurile sale”.

În perioada războiului, veteranul a fost comandant de transport militar blindat și a participat la mai multe acțiuni de luptă pe platourile Coșnița și Tighina. Avea doar 32 de ani atunci când a fost nevoit să ia arma în mână și să lupte pentru apărea patriei, lăsând acasă părinții, soția și cei doi copii: „Am văzut cum fug din calea războiului oamenii simpli, nevinovați”.

„Tânără generație trebuie să fie alături de eroii neamului.” Cu acest îndemn încheie povestirea de suflet unul dintre eroii care au luptat pentru liniștea și pacea în Republica Moldova – Ghenadie Cosovan, fost viceministru de interne, colonel de poliție în rezervă, cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare și Sfânt”, veteran al Războiului de Independență.

Interviul integral cu veteranul Ghenadie Cosovan poate fi vizionat pe RLIVE TV, în perioada 28 februarie – 2 martie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
06 Nov. 2026, 08:10 // Slider //  Ursu Ana

O nouă alertă aeriană a fost emisă în noaptea de joi spre vineri pentru locuitorii din nordul și estul județului Tulcea, România, după ce forțele ruse au atacat porturile ucrainene de la Dunăre. Mesajul RO-Alert a fost transmis la ora 00:19, iar aproximativ 20 de minute mai târziu alerta a fost ridicată.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale de la București, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru a fi activate măsurile de avertizare a populației.

Autoritățile române precizează că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național.

Este a treia alertă de acest fel în ultimele zile. Joi, un mesaj similar a fost transmis pentru nordul județului Tulcea, iar miercuri, 4 noiembrie, radarele Ministerului Apărării au detectat o țintă aeriană în apropierea frontierei cu România, pe teritoriul Ucrainei, la nord de localitatea Vîlcove.

Atunci, două avioane F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației. Nici în acel caz nu au fost semnalate încălcări ale spațiului aerian românesc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!