Andrii Hnatov, comandantul trupelor comune ale Forţelor Armate ale Ucrainei, a fost demis, miercuri, de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski și numit într-o altă funcţie, informează Reuters.
La sfârșitul lunii ianuarie, Zelenski a anunțat că Hnatov va fi mutat la Statul Major ca adjunct al șefului, spunând că „misiunea sa este un nou nivel de pregătire a statelor majore operaționale și o calitate superioară a interacțiunii dintre statele majore și front.”
„Am discutat aceste schimbări și altele cu comandantul-șef Oleksandr Sîrski”, a adăugat Zelenski, menționând că „sarcinile au fost stabilite la toate nivelurile, potrivit Kyiv Independent.
Andrii Hnatov fusese anterior comandant adjunct al teatrului de operaţiuni din sud şi a jucat un rol important în recucerirea unei mari părţi din sudul regiunii Herson de la invadatorii ruşi.
