Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Melania Trump, în primul discurs în calitate de primă doamnă a SUA, cere combaterea pornografiei din răzbunare

04 Mart. 2025, 19:08
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
04 Mart. 2025, 19:08 // În Lume //  Elena Putregai

Melania Trump revine în atenția publicului cu un discurs în care susține o lege împotriva pornografiei din răzbunare și a imaginilor generate cu ajutorul inteligenței artificiale, menită să protejeze adolescenții de abuzurile online.

Melania Trump a avut prima sa apariție publică  în noul mandat de Primă Doamnă, participând la o masă rotundă pe Capitol Hill, unde a discutat despre pericolele hărțuirii online. Evenimentul a fost organizat pentru a promova proiectul de lege Take It Down Act, care urmărește combaterea pornografiei din răzbunare și eliminarea rapidă a imaginilor intime distribuite fără consimțământ.

„Sunt astăzi aici cu voi cu un obiectiv comun: să ne protejăm tinerii de daunele online. Prezența pe scară largă a comportamentului abuziv în mediul online afectează viața de zi cu zi a copiilor, familiilor și comunităților noastre”, a declarat Melania Trump în cadrul discuției, citată de CNN.

Melania Trump a declarat că este „sfâșietor” să vezi prin ce trec adolescenții, în special fetele, după ce devin victime ale celor care răspândesc astfel de conținut.

„Acest mediu toxic poate fi extrem de dăunător. Trebuie să le acordăm prioritate bunăstării, oferindu-le sprijinul și instrumentele necesare pentru a naviga în acest peisaj digital ostil”, a adăugat Prima Doamnă.

Proiectul de lege propune ca distribuirea intenționată sau amenințarea cu distribuirea imaginilor intime fără consimțământ să fie considerată infracțiune. Inițiativa include și imaginile deepfake, generate pe calculator, care înfățișează persoane identificabile. Platformele de social media ar fi obligate să elimine conținutul în termen de 48 de ore de la primirea unei solicitări din partea victimei.

Senatul american a adoptat proiectul în februarie, având sprijinul senatorilor Ted Cruz și Amy Klobuchar, dar și al reprezentantelor Maria Salazar și Madeleine Dean. Meta, compania care deține Facebook și Instagram, susține această legislație.

Melania Trump și-a asumat un rol mai activ în al doilea mandat al soțului său, contrastând cu discreția din perioada primului mandat. Marți seara, este așteptată să participe la discursul președintelui Donald Trump în fața Congresului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Realitatea.md

Cumpărăturile online ale moldovenilor de pe platformele și magazinele din străinătate ar putea ajunge la 20,1 miliarde de lei în 2027, de aproape 13 ori mai mult decât în 2015. Numărul tranzacțiilor ar urma să atingă 53 de milioane, iar în Republica Moldova ar putea intra 15,9 milioane de colete și pachete mici. Prognoza a fost prezentată de economistul Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, scrie BANI.MD.

În trimestrul al treilea din 2026, moldovenii au cheltuit online peste hotare 4,62 miliarde de lei, cu 455 de milioane de lei sau 11% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru întregul an, economistul estimează achiziții de 17,5 miliarde de lei, față de 15,1 miliarde în 2025. Din cele 20,1 miliarde de lei prognozate pentru 2027, circa 2,2 miliarde ar urma să reprezinte achiziții de conținut digital, care sunt deja impozitate.

Numărul tranzacțiilor online peste hotare ar urma să crească de la 40,1 milioane în 2025 la 46,2 milioane în 2026 și la 53 de milioane în 2027. Valoarea medie a unei tranzacții este estimată la 379 de lei pentru ambii ani, cu 26% mai puțin decât în 2017, când o plată online peste hotare era, în medie, de 516 lei.

În același timp, coletele din străinătate ar urma să fie mai numeroase și să aibă o valoare medie mai mare. Prezentarea indică o creștere de la 11,9 milioane de colete și pachete mici în 2025 la 13,9 milioane în 2026 și la 15,9 milioane în 2027. Valoarea medie a unui colet ar putea ajunge la 1 326 de lei în 2027, față de 1 096 de lei în 2025.

Magazinele online din Republica Moldova înregistrează, la rândul lor, o creștere a vânzărilor, însă pierd din pondere în fața platformelor străine. Plățile online către comercianții locali ar putea ajunge la 4,8 miliarde de lei în 2027, față de 3,6 miliarde în 2025. Ponderea acestora în totalul cumpărăturilor achitate online ar rămâne însă sub 20%, după ce în 2023 ajunsese la 25%. Potrivit unui sondaj al IDIS „Viitorul”, circa 80% dintre cumpărăturile online sunt achitate la curier, în numerar sau cu cardul, și nu apar în statisticile plăților efectuate online.

Cumpărăturile online din străinătate cresc mai repede decât vânzările Republicii Moldova peste hotare. Pentru 2027, Ioniță estimează importuri online de 20,1 miliarde de lei și exporturi de aproximativ 4 miliarde de lei. Diferența ar ajunge astfel la 16,1 miliarde de lei, față de 11,4 miliarde în 2025 și circa 750 de milioane de lei în 2015.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, până la 1 noiembrie 2026, coletele cu bunuri în valoare de până la 150 de euro, comandate de persoane fizice de la comercianți din străinătate, beneficiau de scutire de TVA la import. De la 1 noiembrie, pentru aceste comenzi se aplică TVA de 20% la valoarea bunurilor. Regula se aplică și comenzilor plasate în octombrie, dacă bunurile au intrat în țară și au fost declarate la vamă începând cu 1 noiembrie.