Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Ce condiții îi pune Trump lui Zelenski pentru ca SUA să reia ajutorul militar pentru Ucraina

05 Mart. 2025, 17:07
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Mart. 2025, 17:07 // În Lume //  Realitatea.md

Donald Trump va lua în considerare reluarea ajutorului militar pentru Ucraina dacă vor fi iniţiate negocieri de pace şi dacă vor fi întreprinse măsuri de sporire a încrederii, a declarat miercuri consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Mike Waltz, la Fox News.

„Cred că dacă putem încheia aceste negocieri și (…) punem pe masă niște măsuri de consolidare a încrederii, atunci președintele va analiza cu atenție ridicarea acestei pauze”, a spus Waltz într-un interviu pentru Fox News.

Waltz a descris scrisoarea lui Zelenski drept „un prim pas bun, pozitiv”. În prezent, oficialii poartă discuţii cu privire la data, locul şi echipa de negocieri care să desfăşoare tratative pentru încheierea războiului, a precizat consilierul lui Trump, potrivit antena3.ro.

„Vorbim deja despre măsuri de sporire a încrederii pe care le vom înainta apoi ruşilor şi vom testa această parte”, a adăugat Mike Waltz, fără a preciza care ar fi măsurile la care se referă.

Relațiile dintre SUA și Ucraina par să se îmbunătățească, după un mesaj transmis de Zelenski marți seara, despre care a vorbit și Donald Trump în timpul discursului din Congresul SUA.

Zelenski a spus că „Ucraina este pregătită să vină la masa negocierilor cât mai curând posibil”. Acesta vorbește despre un armistițiu care ar putea începe cu eliberarea prizonierilor și oprirea bombardamentelor asupra sistemului energetic ucrainean.

De asemenea, Zelenski spune că „este regretabil” ce s-a întâmplat la Casa Albă, când discuția dintre el și Donald Trump s-a transformat într-un scandal public, și anunță că e pregătit să semneze acordul pentru resurse.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 21:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 21:40 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul armean Nikol Pașinian a afirmat luni, 24 august, că țara sa ar putea trimite în curând cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali și să se îndepărteze de Moscova, scrie hotnews.ro.

Rusia nu vede cu ochi buni ambițiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care îl consideră domeniul său de influență.

Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menținerea sa în alianța lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică.

Nikol Pașinian, care a făcut această declarație în fața Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât odată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE.

Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-și depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el.

„Am putea declanșa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noștri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Pașinian, fără a preciza vreo dată.

Președinții rus, belarus, kazah și kârgâz au cerut în luna mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menținerii în uniunea lor regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!