Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Ambasada rusă, despre alerta cu bombă: „Autoritățile de la Chișinău au încălcat grav obligațiile internaționale”

20 Mart. 2025, 11:55
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
20 Mart. 2025, 11:55 // Politica //  Cătălina Boico

„Autoritățile de la Chișinău au încălcat grav obligațiile internaționale pentru respectarea normelor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961. Statul-gazdă trebuie să asigure toate condițiile pentru îndeplinirea activității diplomatice”. Este declarația Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce miercuri, 19 martie, oamenii legii au fost alertați despre o alertă cu bombă în sediul diplomatic.

Într-un comunicat de presă al misiunii se menționează că teritoriul ambasadei a fost blocat câteva ore și că reprezentanții forțelor de ordine moldovenești l-au împiedicat pe ambasadorul rus să intre în clădire, iar personalului și membrilor familiilor, inclusiv femeilor și copiilor, aflați în incinta ambasadei, li s-a interzis accesul în oraș, transmite IPN. De asemenea, misiunea diplomatică a menționat că însăși ambasada nu a primit nicio notificare oficială din partea autorităților cu privire la presupusul atentat.

„În legătură cu acest incident, Ministerul rus de Externe a adresat imediat o notă de protest ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, și o solicitare ca blocarea provocatoare a misiunii diplomatice ruse la Chișinău să fie ridicată cât mai curând posibil”, mai transmite ambasada, potrivit sursei citate.

Alerta cu bombă de la Ambasada Rusiei din Chișinău s-a dovedit a fi falsă. Potrivit informațiilor oferite de ofițera de presă a Poliției Capitalei, Natalia Stati, în urma verificărilor clădirii, forțele de ordine nu au depistat careva obiecte suspecte sau interzise.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a respins acuzațiile că ar fi încălcat Convenția de la Viena din 1961 în urma acțiunilor de la Ambasada Rusiei din Chișinău pe 19 martie.

Ambasada rusă: Nu am primit informații despre alerta cu bombă. MAE, după convocarea lui Darii: Respingem acuzațiile

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:45 // Slider //  Realitatea.md

Asociația YUFest anunță finalizarea proiectului „Moldova Europeană pe înțelesul cetățenilor: informare, dialog și adevăr despre aderarea la UE”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.) și implementat în perioada iulie – octombrie 2026. Proiectul a avut ca obiectiv facilitarea accesului cetățenilor Republicii Moldova la informații clare, corecte și accesibile privind procesul de integrare europeană, beneficiile și responsabilitățile aderării la Uniunea Europeană.

Prin activitățile desfășurate, proiectul a contribuit la o mai bună înțelegere a etapelor aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a reformelor necesare și a oportunităților pe care parcursul european le poate oferi cetățenilor. Un accent deosebit a fost pus pe combaterea dezinformării, clarificarea miturilor referitoare la Uniunea Europeană și promovarea unei informări bazate pe surse credibile și informații verificate.

Unul dintre principalele rezultate ale proiectului îl reprezintă realizarea unui ghid digital dedicat integrării europene a Republicii Moldova, disponibil gratuit pe pagina de internet a Asociației YUFest.

Ghidul prezintă, într-un limbaj accesibil, principalele etape ale negocierilor de aderare, reformele instituționale și legislative, drepturile și responsabilitățile cetățenilor, oportunitățile educaționale și profesionale, precum și experiența României ca stat membru al Uniunii Europene. De asemenea, acesta include explicații privind cele mai frecvente întrebări și informații false referitoare la procesul de integrare europeană.

În completarea ghidului digital, Asociația YUFest a realizat materiale video informative și reportaje explicative, prin intermediul cărora au fost prezentate aspecte esențiale ale procesului de aderare, oportunitățile pentru tineri, beneficiile cooperării europene și importanța combaterii dezinformării. Materialele au fost concepute pentru a facilita înțelegerea unor subiecte complexe și pentru a oferi cetățenilor exemple concrete privind impactul integrării europene asupra vieții cotidiene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Materialele informative realizate în cadrul proiectului au fost promovate prin intermediul platformelor online, al rețelelor sociale și al canalelor media, contribuind la diseminarea informațiilor către un public divers, cu precădere din Republica Moldova.

Prin finalizarea acestui proiect, Asociația YUFest își reafirmă angajamentul de a sprijini informarea corectă a cetățenilor, promovarea valorilor democratice și consolidarea dialogului dintre comunitățile de pe cele două maluri ale Prutului. Resursele educaționale și materialele informative realizate rămân disponibile publicului și după încheierea perioadei de implementare, constituind instrumente utile pentru cei interesați de parcursul european al Republicii Moldova.

Ghidul digital poate fi consultat gratuit AICI.

Proiectul „Moldova Europeană pe înțelesul cetățenilor: informare, dialog și adevăr despre aderarea la UE” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Asociația YUFest www.yufest.ro.