Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Mândrie pentru țara noastră. DOUĂ medalii de BRONZ și o mențiune la Olimpiada Internațională de Biologie

27 Iul. 2021, 15:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
27 Iul. 2021, 15:55 // Societate //  Realitatea.md

Tinerii din Republica Moldova ne duc faima în lume și ne bucură cu rezultate frumoase. Astfel, Constantin Babuc și Andreea Cernei, elevi la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău au obținut medalii de bronz, iar Marius Mihalcean, elev la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău, a obținut mențiunea de onoare, în cadrul Olimpiadei Internaționale de Biologie. Concursul, organizat de Portugalia, s-a desfășurat online în perioada 18 – 23 iulie 2021.

Potrivit infromațiilor, la competiție au participat 304 elevi din 76 de țări, Republica Moldova fiind reprezentată de patru elevi și doi profesori:

  • Constantin Babuc, elev în clasa a IX-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Chișinău;
  • Andreea Cernei, elevă în clasa a X-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Chișinău;
  • Marius Mihalcean, elev în clasa a XII-a, Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, Chișinău;
  • Mădălina Călcâi, elevă în clasa a XII-a, Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, Chișinău;
  • Mihail Leșanu, doctor în biologie, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova;
  • Anna Moldovan, doctor în științe biologice, Universitatea de Stat din Moldova.
În context, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare a adresat mulțumiri membrilor Consiliului Olimpic Național la Biologie pentru dedicație și implicare în organizarea concursului și pregătirea lotului olimpic național și Universității de Stat din Moldova, care a oferit spații pentru desfășurarea taberei de pregătire a lotului olimpic național și a probelor din cadrul olimpiadei.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!