„Regimul de la Kremlin nu este în măsură să ne ofere lecții de democrație”. Așa a comentat Mihai Popșoi acuzațiile Rusiei la adresa guvernării de la Chișinău, după reținerea Evgheniei Guțul.
Șeful diplomației din Moldova a punctat că administrația de la Moscova nu se mai sfiază „să apere deschis grupurile criminale din Republica Moldova”. În același timp, Popșoi a menționat că partidul de la conducerea Rusiei persecută opoziția.
„Regimul de la Kremlin, care persecută opoziția și ucide politicienii incomozi, nu este în măsură să ofere lecții de democrație. Reținerea membrei rețelei criminale Șor, Evghenia Guțul, este în competența procurorilor și instituțiile moldovenești se vor expune pe acest caz”, a conchis ministrul Afacerilor Externe.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Precizăm că după reținerea Evgheniei Guțul, în seara de 25 martie, Dmitri Peskov și Maria Zaharova au făcut declarații similare, în care au luat apărarea guvernatoarei Găgăuziei și au spus că funcționara de la Comrat ar fi supusă presiunilor, din motive politice.

