Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Zelenski spune că Steve Witkoff „este de pe altă planetă”: Lucrurile pe care le zice par foarte abstracte

28 Mart. 2025, 10:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
28 Mart. 2025, 10:38 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele Ucrainei a declarat joi, după summit-ul crucial de la Paris, că Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american în Orientul Mijlociu, „pare de pe altă planetă”, transmite Sky News.

În timpul unei conferințe de presă, liderul ucrainean a fost întrebat dacă poate avea încredere în americani. El a răspuns că nu a reușit să facă presiuni asupra SUA pentru producția de rachete Patriot, adăugând că „este greu de explicat celor care trăiesc într-o altă dimensiune”.

„Este greu de explicat celor care trăiesc într-o altă dimensiune. În comparație cu țara care e în război, întreaga lume trăiește într-un ritm foarte lent”, a spus el.

Ulterior, Zelenski a criticat din nou declarațiile făcute de Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american Donald Trump în Orientul Mijlociu, spunând că sună ca și cum ar veni dintr-o „altă lume”.

„Să luăm, de exemplu, unul dintre reprezentanții SUA în afacerile rusești: Witkoff. Lucrurile pe care le spune și modul în care se prezintă… pentru noi, ucrainenii, par foarte abstracte. E ca și cum ar fi dintr-o lume complet diferită. Pentru noi, acești oameni sunt de pe altă planetă. Aceasta nu este o acuzație la adresa cuiva. Trăim în realități diferite, în lumi diferite. Cineva mi-a spus că este o persoană foarte practică, un fost om de afaceri care a lucrat în imobiliare și așa mai departe. Și vă voi da un exemplu al acestei diferențe de percepție.

Când lucra în domeniul imobiliar, întrebările oamenilor erau: „Care este priveliștea de la fereastră?”, „În ce direcție sunt orientate ferestrele?”, „Câte camere sunt?”. Dar în Ucraina, doar pentru a vă face o idee despre unde ne aflăm, singura întrebare imobiliară este: „Această clădire are un adăpost antiaerian?””, a mai adăugat el, potrivit antena3.ro. 

Într-un interviu cu jurnalistul Tucker Carlson, Witkoff l-a lăudat pe Vladimir Putin, spunând că „îl place” pe preşedintele rus.

„Nu-l consider pe Putin un tip rău. Este foarte inteligent”, a spus el.

De asemenea, tot emisarul a mai spus că nu crede că Vladimir Putin doreşte „să preia toată Europa”.

Volodimir Zelenski l-a criticat anterior pe Witkoff pentru că a repetat frecvent narațiunile Kremlinului. El a spus că astfel de declarații nu fac decât să slăbească presiunea asupra Rusiei și să complice eforturile de a obține pacea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
25 Aug. 2026, 21:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Aug. 2026, 21:39 // Slider //  Ana Panaguța

Dolly Parton, una dintre cele mai cunoscute artiste din istoria muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani. Vestea a fost făcută publică marți, 25 august, de nepotul artistei, într-un videoclip postat pe Instagram. Moartea vine la doar câteva zile după ce Parton vorbise despre problemele sale de sănătate, scrie mediafax.ro.

Dolly Parton, cântăreață, compozitoare și actriță americană, a murit la vârsta de 80 de ani, după o carieră care s-a întins pe mai multe decenii și a transformat-o într-una dintre cele mai importante figuri ale muzicii country, potrivit publicației People.

Vestea a fost anunțată de nepotul artistei într-un videoclip publicat pe Instagram pe 25 august.

Moartea lui Dolly Parton survine la doar patru zile după ce artista oferise un nou mesaj despre starea sa de sănătate.

Într-un interviu acordat PEOPLE, ea spusese că se confruntă cu probleme medicale cărora nu le acordase suficientă atenție în perioada în care a avut grijă de soțul ei, Carl Dean, care a murit în martie 2025.

O carieră construită în șase decenii

Dolly Parton s-a născut în 1946, în Tennessee, într-o familie numeroasă și modestă. A început să cânte și să compună încă din copilărie, iar după absolvirea liceului s-a mutat la Nashville, unde avea să-și construiască întreaga carieră.

Debutul său discografic a venit în 1967, cu albumul Hello, I’m Dolly.

În anii care au urmat, Parton a devenit una dintre cele mai importante artiste country, cu hituri precum „Jolene”, „9 to 5” și „I Will Always Love You”.

„I Will Always Love You”, scrisă inițial de Parton ca un cântec de despărțire de partenerul său profesional Porter Wagoner, a devenit un fenomen internațional după ce Whitney Houston a înregistrat propria versiune pentru filmul The Bodyguard, în 1992.

Parton a avut succes și la Hollywood. A jucat în filme precum 9 to 5, The Best Little Whorehouse in Texas, Rhinestone și Steel Magnolias.

De-a lungul carierei, a câștigat 11 premii Grammy, un Emmy, numeroase distincții din industria country și un Oscar onorific. A fost inclusă în Country Music Hall of Fame în 1999 și în Rock & Roll Hall of Fame în 2022.

Potrivit PEOPLE, Parton a vândut peste 160 de milioane de albume la nivel mondial, fiind considerată cea mai bine vândută artistă country din toate timpurile.

Ultimii ani au fost marcați de probleme de sănătate

În ultimii ani, Parton a continuat să lucreze, dar a început să aibă probleme de sănătate care au determinat-o să-și reducă activitatea.

În 2025, artista și-a amânat rezidența programată la Las Vegas, explicând că medicii îi recomandaseră mai multe proceduri. Ulterior, în mai 2026, a anulat definitiv proiectul și a spus că răspunde bine la tratament și că starea sa se îmbunătățește.

Cu doar câteva zile înainte de moarte, Parton vorbise din nou despre sănătatea sa și despre faptul că recuperarea continuă. Ea spunea că, în ciuda problemelor medicale, încă lucrează și că mai are multe proiecte pe care își dorește să le ducă la bun sfârșit.

Artista pregătea inclusiv deschiderea unui muzeu dedicat vieții sale la Nashville, precum și proiecte legate de musicalul inspirat de propria poveste.

Dincolo de muzică

Dolly Parton a devenit în ultimele decenii și o importantă filantroapă.

Una dintre cele mai cunoscute inițiative ale sale este Imagination Library, program care oferă cărți gratuite copiilor și care a fost inspirat, în parte, de tatăl artistei, care nu a învățat niciodată să citească și să scrie. Programul a ajuns să distribuie milioane de cărți copiilor din mai multe țări.

Parton a fost, de asemenea, proprietară a parcului de distracții Dollywood din Tennessee și a continuat să se implice în proiecte de divertisment, afaceri și caritate până în ultimii ani ai vieții.

Moartea sa marchează dispariția uneia dintre cele mai recognoscibile personalități ale muzicii americane, cu o carieră care a depășit granițele genului country și s-a întins pe aproape șase decenii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”