Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

PRESA: Cine sunt diplomații ruși expulzați de Republica Moldova

01 Apr. 2025, 10:52
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
01 Apr. 2025, 10:52 // Politica //  Realitatea.md

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a dispus expulzarea din Republica Moldova a trei diplomați ruși, după ce angajații misiunii diplomatice l-au ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, să fugă de justiție. Potrivit surselor Deschide.MD, este vorba despre doi consilieri și un atașat din cadrul ambasadei.

Unul dintre cei trei diplomați expulzați este copreședintele Comisiei Unificate de Control, Alexandr Andreev, fapt confirmat chiar de ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov.

Ozerov: Co-președintele CUC din partea Rusiei este unul dintre diplomații expulzați. Moscova promite răspuns

Andreev a fost acreditat în Republica Moldova pe 17 februarie 2022, cu doar o săptămână înainte ca Rusia să invadeze Ucraina. Potrivit Radio Europa Liberă, deși pe rețelele sociale acesta susține că este absolvent al Academiei Diplomatice a Ministerului de Externe de la Moscova, o fotografie publicată de mama sa îl arată purtând uniforma Forțelor de Comunicații subordonate Statului Major al Armatei Ruse.

În mai 2023, Andreev a intervenit public în favoarea unui comandant rus din Zona de Securitate, care fusese sancționat de Poliția R. Moldova pentru că purta panglica Sfântului Gheorghe, simbol interzis prin lege în statul nostru.

După ce Chișinăul a decis, în iulie 2023, reducerea personalului diplomatic rus, Andreev a avertizat că această măsură ar putea genera riscuri pentru menținerea păcii.

Cel de-al doilea diplomat expulzat este Andrei Voșcinchin, acreditat în noiembrie 2023. În prezent, acesta deține funcția de atașat în cadrul ambasadei. Înainte de a ajunge în R. Moldova, a activat ca atașat în cadrul Misiunii Permanente a Federației Ruse pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva.

Al treilea diplomat expulzat este Alexei Kurocikin, consilier al Ambasadei Federației Ruse. În august 2022, alături de mai mulți foști și actuali deputați ai PSRM, precum Adrian Lebedinschi, Vladimir Odnostalco și Oleg Cuciuc, Kurocikin a participat la o ceremonie de reînhumare a rămășițelor a 16 soldați sovietici, decedați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un an mai târziu, în mai 2023, Kurocikin a fost observat la o „seară cultural-educativă” organizată de Centrul Rus de Știință și Cultură în R. Moldova, dedicată împlinirii a 175 de ani de la nașterea pictorului rus Viktor Vasnețov. În cadrul evenimentului, Kurocikin a dat citire mesajului de salut din partea fostului ambasador al Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că trei diplomați sunt expulzați din Moldova după ce Alexandr Nesterovschi ar fi fugit în stânga Nistrului cu ajutorul reprezentanților ambasadei ruse. Politicianul condamnat ar fi ajuns în regiunea transnistreană cu microbuzul instituției, evitând verificările la punctele de control.

Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de pușcărie, pentru participare la finanțarea ilegală a partidelor controlate din umbră de Ilan Șor. Colega lui din Legislativ, Irina Lozovan, dispărută și ea, urmează să petreacă șase ani în pușcărie, iar unele voci susțin că și deputata s-ar afla în stânga Nistrului.

Confirmat de MAE! Chișinăul expulzează trei diplomați ruși după fuga lui Nesterovschi în stânga Nistrului

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 16:24
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
19 Aug. 2026, 16:24 // Slider //  Vlada Ciorici

Meta Platforms a respins acuzațiile formulate de mai multe state americane că ar fi urmărit în mod intenționat să-i facă pe copii dependenți de platformele sale Facebook și Instagram în scopul profitului, la începutul unui proces de referință care ar putea aduce schimbări uneia dintre cele mai populare aplicații la nivel global, relatează miercuri Reuters.

Un grup bipartizan format din 29 de state americane a dat în judecată Meta, solicitând despăgubiri de zeci sau chiar sute de miliarde de dolari, precum și schimbări ale modului în care Meta își desfășoară activitatea.

Patru state care conduc acțiunea, California, Colorado, Kentucky și New Jersey, au acuzat Meta că a conceput Facebook și Instagram pentru a atrage utilizatorii tineri, alimentând anxietatea, depresia și chiar sinuciderea, și inducând în eroare consumatorii cu privire la siguranța platformelor.

Toate cele 29 de state au acuzat Meta că a încălcat legea federală prin colectarea și utilizarea necorespunzătoare a datelor personale ale copiilor.

Experții au estimat că procesul, deschis la tribunalul federal din Oakland, California, care a început marți, reprezintă cel mai mare test juridic de până acum privind efectele rețelelor de socializare asupra tinerilor utilizatori, scrie Agerpres.

Meta și alte companii social media, inclusiv Snap, ByteDance, compania-mamă a TikTok, și Alphabet, compania-mamă a YouTube, se confruntă cu mii de procese intentate de state, municipalități, districte școlare și persoane fizice în legătură cu efectul acestor platforme asupra tinerilor utilizatori.

Megan O’Neill, procuror general adjunct al Californiei, a declarat în fața juriului că modelul de afaceri al Meta urmărea „să atragă utilizatorii, să-i țină cât mai mult timp pe platforme, să le colecteze datele și apoi să ascundă adevărul de populație”.

„A funcționat extrem de bine în cazul copiilor”, a afirmat O’Neill, susținând că Meta „avea nevoie de copii și, în același timp, trebuia să îi convingă pe adulții care aveau grijă de acești copii că platformele sunt sigure”.

Paul Schmidt, avocatul Meta, a declarat că nu există nicio îndoială cu privire la faptul că unii utilizatori de rețele sociale se confruntă cu probleme, dar că cercetările nu au arătat nicio legătură clară între utilizarea rețelelor sociale de către adolescenți și o lipsă a bunăstării.

El a mai spus că Mark Zuckerberg, cofondatorul și directorul general al Meta, împărtășește dorința companiei de a-și îmbunătăți serviciile, ca acestea să nu reprezinte un pericol pentru utilizatori.

Jurații sunt așteptați să emită un aviz consultativ, însă judecătoarea americană Yvonne Gonzalez Rogers va stabili verdictul în cazul răspunderii Meta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!