Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Acrobata-victimă din Ucraina: Cheltuielile pentru intervenția neurochirurgicală, acoperite de spitalul de urgență

04 Apr. 2025, 10:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Apr. 2025, 10:20 // Actualitate //  Realitatea.md

Acrobata ucraineană, care a ajuns la spitalul de urgență după ce a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol la Arena Chișinău, a fost externată după nouă zile de la internare. Medicii de la spital susțin că pacienta nu are statut de refugiat și deține o poliță de asigurare de călătorie, care nu acoperă activitățile cu risc major de accidentare. Astfel, valoarea totală a cheltuielilor pentru investigațiile medicale, intervenția neurochirurgicală, anestezia și tratamentul medicamentos a fost acoperită integral din sursele Institutului de Medicină Urgentă.

Potrivit unui comunicat al IMU,

„aceasta a suferit un traumatism în urma căderii de la aproximativ 4 metri, în timpul unei prestații pe scenă, în incinta Chișinău Arena. La momentul sosirii în Unitatea de Primiri Urgențe, starea pacientei era gravă. Aceasta a fost preluată imediat de echipa de traumă și supusă investigațiilor imagistice și de laborator, în urma cărora s-a stabilit diagnosticul. Pacienta a fost ulterior internată, iar în urma examenului RMN, s-a decis intervenția chirurgicală la nivelul coloanei cervicale.

La 7 zile postoperator, în urma ameliorării stării, pacienta a fost externată în stare satisfăcătoare, fără deficit neurologic, la 9 zile de la internare. Valoarea totală a cheltuielilor pentru investigațiile medicale, intervenția neurochirurgicală, anestezia și tratamentul medicamentos a fost acoperită integral din sursele IMSP Institutului de Medicină Urgentă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acrobata a fost externată marți, 1 aprilie curent. Aceasta este originară din Harkov, Ucraina.

Noi detalii despre acrobata care a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol: Ce spun reprezentanții IMU

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!